Exemplul Mediaş:. Săgeata vrea să răpună CFR-ul în Gruia. "Toţi îi bat, acum e rândul nostru!"

Exemplul Mediaş:. Săgeata vrea să răpună CFR-ul în Gruia.
Forma slabă a "feroviarilor" le dă speranţe celor de la Săgeata Năvodari, viitorii adversari din Liga 1.

Preşedintele de la Săgeata Năvodari, Aurelian Băbuţan (foto stânga), vrea să urmeze exemplul formaţiei Gaz Metan Mediaş, cea care a învins-o pe CFR cu 2-0 în ultima rundă. În plus, nici Săgeata, la fel ca şi Gaz Metan Mediaş nu o duce bine din punct de vedere financiar. "Trebuie să începem să mai strângem puncte şi acum e un prilej foarte bun , chiar dacă jucăm în Gruia. Văd că toţi înving CFR-ul, atunci de ce să nu-i batem şi noi? E timpul nostru şi vom veni cu intenţia clară de a câştiga la Cluj. Trebuie să profităm de forma slabă a CFR-ului şi să câştigăm. Sunt probleme cu banii la noi, dar aşa pot spune că sunt cam peste tot în România, la toate echipele. Jucătorii de la Mediaş au câştigat în ultima etapă, deşi am văzut că nu sunt plătiţi de 4-5 luni de zile", a spus Băbuţan pentru ZIUA de CLUJ.

Fost conducător al rivalei Universitatea, Băbuţan vrea să le facă un cadou şi fanilor „Şepcilor roşii" cărora le-a transmis că nu trebuie să aibă emoţii în privinţa retrogradării. „Universitatea Cluj se va salva 500% de la retrogradare pentru că s-a întors omul cu banii la club, iar echipa va avea stabilitate şi cu siguranţă. A câştigat ultimele trei partide şi au luat o opţiune importantă, mai ales că se va intra şi în pauza de iarnă, când se vor face transferuri. Noi, Săgeata, nu ne batem cu Universitatea pentru salvare, „U" va rămâne în Liga I fără probleme. Aşa că, vom câştiga cu CFR-ul în Gruia şi ştiu că le vom face o bucurie şi suporterilor Universităţii", a mai spus Băbuţan.

 

Etichete
Comenteaza