Foto Explicațiile lui Nistor după gestul de la golul cu Farul. Cui îi era adresat

Explicațiile lui Nistor după gestul de la golul cu Farul. Cui îi era adresat
| Foto: FC Universitatea Cluj

Imediat după ce a marcat în poarta campioanei, mijlocașul s-a îndreptat spre camerele TV pentru a le răspunde contestatarilor.

După un început de an în care a fost criticat, Dan Nistor a fost decisiv împotriva Farului, fiind unicul marcator al întâlnirii. În urma succesului cu 1-0 înregistrat de Universitatea Cluj, mijlocașul și-a explicat gestul de după gol și a vorbit și despre insinuările venite dinspre acționarul majoritar la Rapidului, Dan Șucu.

Explicațiile lui Nistor după gestul de la golul cu Farul. Cui îi era adresat

Gestul lui Dan Nistor după golul cu Farul (foto: captură video)

"Toată lumea Nistor în sus, Nistor în jos. Dacă nu joacă echipa Nistor e de vină, Nistor nu a cărat geanta, nu a cărat mingile. Nistor e motorul la 35 de ani. Mă bucur că pot să ajut echipa și sper să o fac și duminică.

Domnul Șucu e la început în fotbal, încă nu se pricepe. Trebuie să mai acumuleze experiență și după îi voi putea răspunde.

Eu nu am făcut cantonamentul, nu am avut niciun meci amical. Mi-a fost greu să mă reintegrez, am o vârstă. Cred că încet o să îmi revin și o să ajut echipa și să mergem în play-off. Meciul cu Botoșani va fi cel mai", a spus mijlocașul după victoria în fața campioanei.

În actualul sezon, Dan Nistor a marcat de 11 ori și a oferit 8 pase de gol în 26 de apariții în Superligă.

Comenteaza