Explicaţiile unui start ratat: “Ne-au costat accidentările şi lipsa de experienţă”

Explicaţiile unui start ratat: “Ne-au costat accidentările şi lipsa de experienţă”
Tehnicianul rugbiştilor Universităţii Cluj, Octavian Chihaia, a pus parcursul dezastruos al elevilor săi din startul campionatului pe seama numeroaselor probleme de efectiv şi a lotului subţire valoric. “Studenţii” rămân fără victorie în Superliga Naţională, unde ocupă penultimul loc al clasamentului, cu un singur punct acumulat.

Deşi a reuşit să atragă o serie de sponsori şi lucrurile păreau să intre pe un făgaş normal, "U" a devenit subit o veritabilă "echipă a păcii", iar dovadă stau cele cinci înfrângeri din tot atâtea meciuri disputate. Ultima, şi cea mai severă, s-a înregistrat vineri la Timişoara, unde clujenii au pierdut cu 59-10. Omul de numele căruia se leagă istoria recentă a clubului, antrenorul Octavian Chihaia, a subliniat că formaţiei sale i-a fost, practic, imposibil să facă faţă rigorilor Superligii în situaţia unei infirmerii pline şi a unui lot tânăr. Cu toate astea, el îşi păstrează doza de optimism şi este convins că elevii săi vor depăşi pasa proastă pe care o traversează.

"Aşa cum am mai spus, dacă învingeam pe Dinamo, în mod cert situaţia din clasament era alta. Din păcate, avem un lot subţire valoric. În afara câtorva jucători experimentaţi, precum Săuan şi Voicu, restul sunt tineri. Ne-au costat şi accidentările. Să nu uităm că până la toamnă nu voi putea conta pe mai mulţi jucători. Este vorba despre Vasiliu, care are o fractură de antebraţ, Boca a suferit acea comoţie cerebrală şi, în cazul său, nu vrem să riscăm, iar Câtea are fractură de stern. Ne păstrăm optimismul, lupta pentru evitarea retrogradării nu e pierdută. Avem forţa să trecem peste aceste momente. Cu Steaua va fi foarte greu, dar văd un joc disputat şi, în ciuda problemelor noastre de efectiv, sperăm să obţinem prima victorie, chiar dacă ei ocupă locul 2", a declarat tehnicianul pentru ZIUA de CLUJ. Partida contra Stelei Bucureşti, din penultima rundă a turului, se va disputa sâmbătă în Parcul Sportiv "Iuliu Haţieganu".

 

 

Comenteaza