Farul Constanța – “U” Cluj 0-3. Notele ZIUA, după prima victorie a “Șepcilor roșii” în deplasare în acest sezon

Farul Constanța – “U” Cluj 0-3. Notele ZIUA, după prima victorie a “Șepcilor roșii” în deplasare în acest sezon
| Foto: foto Cristian Cosma/fcuniversitateacluj.ro

Chiar dacă antrenorul Falub a rămas fidel tacticii sale, Goga, Ursu și Florescu au profitat de greșelile gazdelor și au adus prima victorie departe de casă în Liga 2.

Deși au început sezonul cu mari speranțe în ceea ce privește o promovare sigură, elanul “studenților” s-a potolit după o serie de trei înfrângeri și o remiză în deplasare. Totuși, victoria de la Constanța a arătat că Universitatea se află între echipele care sunt favorite la un loc în prima ligă în sezonul viitor.

Cosmin Dur-Bozoancă – Nota 8 – Portarul Universității a oferit siguranță apărării și a avut câteva intervenții salvatoare, la puținele ocazii ale gazdelor.

Rareș Takacs – Nota 7 – Fundașul de bandă s-a achitat bine de sarcinile primite de la antrenorul Falub. A avut o prezență constantă în ambele faze și spre final chiar a fost avansat, după intrarea lui Căpușă.

Octavian Abrudan – Nota 5 – Stoperul a evoluat în nota sa obișnuită, însă lipsa de viteză i-a pus din nou probleme. Veteranul Universității a avut o intervenție neglijentă în careu, la care arbitrul putea dicta penalty.

Andrei Cordoș – Nota 7 – Fundașul central al clujenilor a avut un joc solid și a fost cel care i-a coordonat pe colegii săi din defensivă.

Dan Berci – Nota 7 – În jocul tânărului fundaș lateral revenit de la Perugia se poate observa o evoluție. Berci a devenit mai sigur pe el și chiar pune umărul și la faza ofensivă.

George Florescu – Nota 8 – În lipsa lui Giurgiu, “decarul” Universității a fost cel pe la care au trecut toate baloanele. Florescu a avut o evoluție solidă și a reușit să înscrie din nou în deplasare.

Kofi Twumasi – Nota 7 – Americanul din echipa clujeană a prestat un joc bun, a recuperate multe baloane și a distribuit baloane către ofensivă.

Octavian Ursu – Nota 9 – A făcut cea mai bună partidă a sa din acest sezon, a obținut un penalty, a marcat și a contribuit decisiv la ultimul gol al “studenților”

Dorin Goga – Nota 9 – A fost cel mai periculos om al Universității și cel care a animat atacul “Șepcilor roșii”. Și-a încununat evoluția cu un gol, al patrulea din acest sezon.

Iuliu Hațiegan – Nota 4 – Tânărul om de bandă nu a apucat să arate foarte multe, fiind eliminat în prima repriză.

Cristian Gavra – Nota 7 – Atacantul trece printr-o scădere evidentă de formă și nu a mai înscris de o lună în campionat. Totuși, vârful i-a ajutat pe colegii săi din linia ofensivă.

Gabriel Giurgiu – Nota 7 – A intrat în locul lui Goga, în minutul 60. Căpitanul clujenilor a intrat la 2-0 pentru echipa sa și a contribuit la păstrarea rezultatului.

Tiberiu Căpușă – Nota 6 – A evoluat din minutul 76, când l-a înlocuit pe Gavra. Fundașul lateral s-a achitat bine de sarcinile defensive și a ajutat la conservarea rezultatului.

Marius Coman – fără notă – A fost introdus în minutul 88, în locul lui Ursu.

Adrian Falub – Nota 6 – Antrenorul “studenților” a rămas fidel tacticii sale, elevii săi fiind cei care au profitat de greșelile adversarilor pentru a înscrie.

După victoria de la Constanța, “U” Cluj a urcat pe locul al șaselea în clasament, cu 20 de puncte, la patru lungimi de Academica Clinceni, formație ce ocupă primul loc ce asigură promovarea directă. Următorul meci pentru clujeni va fi sâmbătă, de la ora 20:30, împotriva ultimei clasate, Dacia Unirea Brăila.

Comenteaza