FCSB – CFR Cluj. Cele mai importante cifre ale meciului care poate decide campioana

FCSB – CFR Cluj. Cele mai importante cifre ale meciului care poate decide campioana
| Foto: foto facebook.com/cfr1907

Primele două clasate se întâlnesc în meci direct, într-o partidă care e considerată “finala campionatului”.

Gazdele sunt neînvinse pe teren propriu, din octombrie 2016, când Gaz Metan Mediaș reușea surpriza pe Arena Națională. În acest interval, au reușit 19 victorii și opt remize. Mai mult, în ultimele 25 de meciuri jucate acasă, elevii lui Dică au înscris cel puțin o dată.

În Liga 1, cele două echipe s-a întâlnit de 49 de ori. Palmaresul este de partea FCSB-ului, care are 20 de victorii, în timp ce clujenii au 11, iar 18 meciuri s-au încheiat la egalitate. Prima confruntare dintre cele două formații a avut loc în anul 1947, iar echipa numită atunci Ferar s-a impus cu 1-0, la București. Prima victorie a roș-albaștrilor a venit în 1969, când au învins la Cluj, scor 3-1.

Cel mai clar succes al CFR-ului a fost în decembrie 1970, scor 5-0. În returul acelei ediții de campionat, bucureștenii s-au răzbunat și au câștigat 6-0, aceasta fiind și ce mai mare diferență înregistrată între cele două echipe. Ultima victorie a “feroviarilor” a fost în septembrie 2016, când s-au impus cu 2-1, pe Arena Națională, prin dubla lui Cristi Bud. FCSB s-a impus ultima dată în martie 2017, scor 2-0, tot la București. Toate cele trei partide din actualul sezon al Ligii 1 s-au încheiat cu același scor, 1-1.

Antrenorii celor două echipe au în comun faptul că au evoluat pentru adversarii lor de duminică. Dan Petrescu a fost junior al roș-albaștrilor, cu care a jucat chiar o finală de Cupa Campionilor, în 1989. De cealaltă parte, Nicolae Dică a fost campion al României, cu CFR, în 2010.

La capitolul înfruntări directe, tehnicianul din Gruia nu stă prea bine în duelurile cu FCSB. Petrescu are două victorii, cinci rezultate de egalitate și șapte înfrângeri. Bucureștenii au echipa mai tânără, cu o medie de vârstă de 26 de ani și patru luni, în timp ce media de vârstă a clujenilor este 27 de ani și două luni.

În acest moment, roș-albaștrii sunt liderii Ligii 1, cu 42 de puncte, în timp ce echipa din Gruia se află la două lungimi în spate. Partida dintre FCSB și CFR, care poate decide campioana acestui sezon se dispute duminică, 29 aprilie, de la ora 20:45, pe Arena Națională.

Comenteaza