“Feroviarii” vor capul lui Crăciunescu

“Feroviarii” vor capul lui Crăciunescu
Clujenii au “luat foc” după ce arbitrul meciului i-a dezavantajat clar în două faze petrecute în meciul cu Astra şi cer scoaterea lui din arbitraj.
Imediat după jocul împotriva Astrei Ploieşti (2-2), preşedintele campioanei, Iuliu Mureşan, s-a arătat indignat de maniera de arbitraj a lui Teodor Crăciunescu. Dacă oficialul “feroviar” a spus că va depune memoriu împotriva “centralului”, antrenorul Andrea Mandorlini a fost mai temperat şi a evitat să se pronunţe. “Cadorisit” cu un cartonaş galben pentru simulare, atacantul Saşa Bjelanovic va fi indisponibil cel puţin o lună.

Fazele cele mai incriminate de clujeni s-au petrecut în prima repriză a partidei cu Astra Ploieşti, încheiată cu scorul de 2-2. Mai întâi, Bjelanovic a fost oprit în marginea careului în minutul 21, iar arbitrul i-a dat cartonaş galben pentru simulare. Croatul nu a mai putut continua meciul, fiind înlocuit de Cristi Bud după 5 minute. Zece minute mai târziu, Bud a fost faultat clar în careu de Nogo, dar Crăciunescu a lăsat jocul să continue.
“Să văd cine mai spune acum că suntem avantajaţi de arbitri! A fost un arbitraj execrabil, Teodor Crăciunescu a făcut praf meciul! Nu ştiu cum a fost delegat un arbitru de care am auzit că nu şi-a luat testele fizice. Trebuia să dea fault la Bjelanovic, care are entorsă, şi roşu pentru Rohat, iar el i-a dat galben jucătorului nostru pentru simulare. Apoi, trebuia penalty la Bud şi eliminare pentru jucătorul ploieştean, care era ultimul apărător. În plus, i-a dat un galben lui Dani complet aiurea în a doua repriză. Să fie scos din arbitraj!”, a enumerat Mureşan greşelile lui Crăciunescu.
 
Oficialul “feroviar” a anunţat că va face memoriu împotriva “centralului”. “A fost o delegare nefericită. Niciodată nu am făcut memoriu împotriva unui arbitru, dar de această dată o voi face”, a tunat Iuliu Mureşan după meci.
 
În schimb, antrenorul Andrea Mandorlini a fost ceva mai temperat. Italianul a evitat să comenteze arbitrajul şi a amintit de numeroasele ocazii ratate de echipa sa. “Nu vreau să vorbesc despre arbitraj. Preşedintele nostru poate să îşi dea cu părerea despre asta, pentru că el reprezintă clubul. Am avut multe ocazii, Traore a dat un gol şi putea înscrie chiar patru sau cinci. Îmi pare rău pentru el, dar nu i-am reproşat nimic. Am făcut câteva erori atât în atac, cât şi în apărare”, a afirmat Mandorlini.

Croatul Saşa Bjelanovic va lipsi cel puţin o lună în urma accidentării din meciul cu ploieştenii, fiind diagnosticat cu fractură de maleolă tibială. “De obicei nu comentez arbitrajul, iar astăzi toată lumea a văzut ce s-a întâmplat. Arbitrul a considerat că am simulat, deşi eu am acum piciorul umflat”, a spus protagonistul fazei din minutul 20.

Antrenorul echipei Astra Ploieşti, Mihai Stoichiţă, a spus că nu se poate pronunţa înainte de a vedea reluările fazelor pe care le acuză clujenii. “Arbitrul a fost aproape, cred că a văzut ce s-a întâmplat. Trebuie să văd reluările pentru a-mi putea da cu părerea. CFR nu a jucat slab, a avut posesie, dar echipa din faţa lor le-a pus probleme. Ne-am organizat tactic perfect şi am încercat să profităm de punctele slabe ale echipei clujene”, a explicat Stoichiţă.

Culio: “Mandorlini nu are nimic de demonstrat”


Mijlocaşul echipei clujene, Juan Culio, crede că antrenorul Andrea Mandorlini nu este în pericol să fie demis. “Mingea nu a intrat în poartă, deşi am avut multe ocazii. A fost fault clar la Bjelanovic, i s-a umflat piciorul. Arbitrul a greşit împotriva noastră de patru-cinci ori în acest meci. Mandorlini nu are nimic de demonstrat nimănui. Câştigăm toţi şi pierdem toţi”, a susţinut mijlocaşul “feroviar”.

vezi aici filmul meciului in format livetext:

Comenteaza