Final de telenovelă. CFR Cluj l-a cedat pe Alex Ioniță la Astra Giurgiu

Final de telenovelă. CFR Cluj l-a cedat pe Alex Ioniță la Astra Giurgiu
| Foto: foto facebook.com/cfr1907

După o perioadă de transfer în care s-a plimbat între patru echipe, mijlocașul "feroviarilor" se întoarce la fosta campioană a României.

Deși la momentul sosirii în Gruia era unul dintre cei mai importanți jucători din Liga 1, Alexandru Ioniță a dezamăgit în ultimele sezoane. Fotbalistul nu i-a convins pe niciunul dintre antrenorii care au pregătit formația clujeană, iar la începutul stagiunii a fost împrumutat la CS Universitatea Craiova. Mijlocașul nu a reușit să se impună nici în Oltenia, iar următoarea sa destinație, conform Fanatik, va fi Astra Giurgiu, formație de la care a sosit în Gruia.

Echipa de la malul Dunării a reușit să îi convingă pe șefii CFR-ului, iar Ioniță va juca din nou pentru trupa la care s-a remarcat în LIga 1. În tricoul CFR-ului, Ioniță a strâns 40 de meciuri, a înscris de trei ori și a oferit două pase decisive. Alături de clujeni, mijlocașul a cucerit două titluri de campion al României.

Comenteaza