Final triumfal de sezon pentru Napoca Rally Academy
- Scris de Septimiu Fantea
- 18 Oct 2011, 00:18
- Sport
- Ascultă știrea

Primul loc le-a revenit lui Bogdan Marişca şi Sebastian Itu, urmaţi de echipajele Marco Tempestini - Dorin Pulpea, respectiv Danny Ungur - Tony Avram.
Victoria din ultima etapă a sezonului i-a încununat pe Marişca şi Itu vicecampioni naţionali la general, titlul revenindu-le lui Valentin Porcisteanu şi Dan Dobre. "Sunt mândru de echipa din care fac parte pentru că am demonstrat că, fără probleme tehnice sau de altă natură, putem acapara podiumul, deşi nu ne-am propus asta. Vreau în primul rând să-l felicit pe Vali Porcisteanu deoarece anul acesta a demonstrat că motorsportul din România are un mare campion. El şi echipa lui au fost extraordinari întregul sezon şi merită cu desăvârşire acest titlu. Teoretic, am fost până la final în lupta pentru titlu, dar, sincer, nu mă aşteptam ca aici, la Bacău, să se întâmple altceva decât s-a întâmplat. Eu trebuia să încerc să câştig. Am făcut acest lucru, dar nu am luat în calcul nici o secundă că Vali va greşi sau va avea vreo problemă pentru că nu ar fi meritat să se întâmple asta. Este titlul lui, pe deplin meritat", a declarat Marişca. Echipajul format din Marco Tempestini şi Dorin Pulpea a încheiat sezonul pe locul 4, deşi a ocupat a doua treaptă a podiumului la finalul Raliului Moldovei.
"Un sfârşit de campionat interesant. Bogdan (Marişca - n. red.) a reuşit să devină vicecampion, Napoca Rally Academy este campioană la echipe, Danny Ungur este câştigătorul Clasei 19, Vlad Cosma al Clasei 6, al juniorilor şi al Trofeului Citroen şi vicecampion la două roţi motrice. Pentru mine şi pentru Dorin Pulpea nu a fost un an foarte bun, dar nici nu putem să ne plângem foarte mult. Cred că toţi sportivii, când ajung la finalul campionatului, se uită în urmă gândindu-se la tot ce s-a întâmplat, la probleme, abandonuri, dar şi la ce se mai putea întâmpla. Suntem pe locul 4 în campionat, puteam să fim mai sus, dar puteam să fim şi mai jos. Pe probe am fost rapizi de multe ori. Din păcate, nu am ajuns la final de fiecare dată", a punctat "Tempesta".