Flavius Lăpuşte: În ultimii doi ani la Cluj n-am avut şansa să-mi etalez tot potenţialul

Flavius Lăpuşte: În ultimii doi ani la Cluj n-am avut şansa să-mi etalez tot potenţialul
Transferat în această vară la BC Mureş, fostul component al echipei „U” Mobitelco, Flavius Lăpuşte, precizează într-un interviu postat pe site-ul formaţiei mureşene, că în ultimii doi ani petrecuţi la Cluj, de când echipa clujeană are un nou antrenor, nu a avut şansa să îşi demonstreze tot potenţialul.

Sportivul subliniază însă că pentru el contează nu numai antrenorul ci şi colegii cu care joacă.

„De-a lungul carierei am avut peste 17 antrenori. Am avut câţiva antrenori cu care am lucrat, în Germania Torsten Loibl care m-a ajutat foarte mult. După aceea am avut la Cluj în ultimii doi ani un antrenor cu care am lucrat însă n-am avut şansa să-mi etalez tot potenţialul. Cred că la nivelul meu contează foarte mult nu numai antrenorul ci şi colegii cu care joci, pentru că nu contează atât o evoluţie spectaculoasă cât modul cum mă integrez într-o echipă să-mi aduc aportul necesar pentru a câştiga echipa”, a răspuns Lăpuşte la o întrebare cu privire la antrenorul care l-a impresionat cel mai mult în carieră, în cadrul unui interviu realizat de administratorii site-ului oficial al BC Mureş.

Baschetbalistul speră totodată la un rezultat bun al noii sale echipe, BC Mureş, în meciul din cupă cu “U” Mobitelco, formaţie despre care spune că şi-a făcut o “echipă frumosă”.

Flavius Lăpuşte a evoluat la “U” Mobitelco din 2004, anterior evoluând şi la Carbochim Cluj, între 1994-1999. El a fost transferat din această vară la BC Mureş. Sportivul, în vârstă de 32 de ani, are peste 50 de selecţii în echipa naţională.



Comenteaza