Florian Walter: Am avut cel mai slab meci din primele 14 etape

Florian Walter: Am avut cel mai slab meci din primele 14 etape
Meciul disputat de Universitatea Cluj cu Sportul Studenţesc astăzi a fost cel mai slab din actaula ediţie de campionat pentru echipa clujeană, a subliniat finanţatorul Florian Walter.
„Sunt nemulţumit. A fost cel mai slab meci din aceste 14 etape. Sportul este o echipă foarte bună, care a jucat un fotbal cu determinare. I-am luat prea de sus şi am crezut că-i vom bate astăzi. Voi avea o discuţie cu jucătorii în această după-amiază”, a precizat Florian Walter, citat de agenţia de ştiri Mediafax.

Finanţatorul echipei clujene a adăugat că atacantul Claudiu Niculescu nu va părăsi echipa, conform aceleiaşi surse.

Antrenorul Universităţii Cluj, Marian Pană, a opinat şi el că formaţia pe care o antrenează a prestat cel mai slab joc din actuala ediţie de campionat.

Universitatea Cluj a pierdut cu scorul de 2-0 meciul disputat în această după-masă cu Sportul Studenţesc, în cadrul etapei a 14-a din Liga I de fotbal.


Comenteaza