Florin Ilie speră la o victorie în ultimul meci al anului: "Mergem să luăm toate punctele la Sfântu Gheorghe"

Florin Ilie speră la o victorie în ultimul meci al anului: "Mergem să luăm toate punctele la Sfântu Gheorghe"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Fundașul central al Universității Cluj își dorește să încheie cu un succes anul 2022, pe terenul celor de la Sepsi OSK.

Deși "studenții" vor evolua pe terenul unei formații importante din Superligă, Florin Ilie speră la trei puncte, care să reprezinte cadoul jucătorilor echipei clujene pentru fani.

"Întâlnim o echipă foarte bună, o echipă care an de an se bate pentru play-off. Sunt sigur că dacă vom avea agresivitate, vom câștiga duelurile și vom fi organizați ne vom întoarce cu puncte.

Avem nevoie de puncte și mergem să luăm toate punctele la Sfântu Gheorghe. Știm situația în care ne aflăm, nu este foarte bună. Ne pare rău că nu am reușit să câștigăm ultimul meci acasă. Atât noi, cât și suporterii vom avea un sfârșit de an frumos dacă vom reuși să câștigăm.

E păcat că nu am avut constanță în rezultate în acest an. Sperăm să facem un joc bun la Sfântu Gheorghe, e cazul să aducem puncte și din deplasare", a declarat fundașul central.

Jocul dintre Universitatea Cluj și Sepsi OSK se va disputa sâmbătă, de la 15:00.

Comenteaza