Fostul vicepremier Vasile Dîncu, favorizat de Federația Română de Fotbal

Fostul vicepremier Vasile Dîncu, favorizat de Federația Română de Fotbal
| Foto: GSP

Federația Română de Fotbal (FRF) a făcut plăți de 100.000 de euro către Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), care aparţinea la vremea respectivă fostului vicepremier clujean Vasile Dîncu, conform unor documente obținute de Gazeta Sporturilor (GSP).  

“Unele dintre cele mai consistente contracte pe care Răzvan Burleanu le-a realizat ca şef la Casa Fotbalului şi în care s-a angajat să achite sume foarte mari au avut ca destinatar două firme unde există un numitor comun: Vasile Dîncu, un personaj care a fost şi este foarte apropiat de actualul şef al FRF.

În actele financiare ale FRF apar şi plăţile pe care forul lui Burleanu le-a făcut în primii 2 ani de mandat către IRES, IRES, societate deţinută la vremea respectivă chiar de Dîncu: anul 2014 – 63.400 de euro, anul 2015 - 104.300 euro.

Extrem de interesant e faptul că ultima plată de la FRF către IRES are loc în septembrie 2015, cu două luni înainte ca Dâncu să anunţe că a cedat integral participația la IRES omului de afaceri clujean Ovidiu Turcu și fostului său colaborator de la institutul de sondare a opiniei publice, Cornel Hirian.

Tot din actele contabile ale FRF, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, rezultă că Burleanu a oferit un contract extrem de generos unei firme din Cluj, Vitrina Felix Media”, consemnează GSP.

Întreaga anchetă, aici

Burleanu conduce FRF din 2014, atunci când a câştigat alegerile în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu. Comisia de verificare a candidaturilor pentru alegerile din 2018 la preşedinţia FRF a validat dosarele a patru candidaţi: Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu, Marcel Puşcaş şi Ilie Drăgan. 257 de membri afiliaţi au drept de vot la alegerile pentru şefia FRF din 18 aprilie.

Comenteaza