Fotbal feminin. Meciul România - Belgia se joacă la Cluj

Fotbal feminin. Meciul România - Belgia se joacă la Cluj

Meciul de fotbal feminin dintre România şi Belgia, din preliminariile CE-2021, va avea loc la Cluj-Napoca, a anunţat frf.ro.

Tricolorele debutează în toamnă într-o nouă campanie de calificare, pentru Campionatul European din 2021.  După ce în urmă cu doi ani au jucat barajul cu Portugalia, unde au ratat calificarea, pe 8 octombrie încep o nouă provocare, împotriva unui adversar cunoscut din preliminariile Campionatului Mondial: Belgia.

Meciul se va desfăşura pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, din Cluj-Napoca, unde tricolorele au mai disputat partide din calificări. Ora de disputare a partidei va fi anunţată ulterior.

De altfel, pe arena CFR-ului, tricolorele au adunat cea mai mare asistenţă la un meci de fotbal feminin: 7111 spectatori le-au susţinut din tribune pe fete la barajul cu Portugalia din toamna anului 2016, încheiat la egalitate, 1-1.

Comenteaza