Fotbal: "Prin reluarea competiţiilor putem să contribuim la ieşirea din anxietatea socială"

Fotbal: "Prin reluarea competiţiilor putem să contribuim la ieşirea din anxietatea socială"

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că prin reluarea competiţiilor fotbalul poate contribui la ieşirea din anxietatea socială precum şi la relansarea economiei după încheierea pandemiei de coronavirus.

"Reluarea fotbalului va avea un impact major asupra societăţii. Ţinând cont de rolul pe care fotbalul îl are în societatea noastră şi de impactul lui în economia României, vom continua să fim un partener al statului şi să contribuim la repornirea economiei. Impactul estimat al fotbalului în România este astăzi în valoare de 740 milioane de euro, prin contribuţie directă la economia naţională (183 mil. euro), economii în sistemul de sănătate (503.2 mil. euro) şi beneficii sociale (53.8 mil euro). Implicit, vom aduce, ca şi până acum, o contribuţie semnificativă la parcursul întregii societăţi, pentru că fotbalul înseamnă valoare adăugată şi prin prisma valorilor sociale şi comunitare. Prin reluarea competiţiilor putem să contribuim la ieşirea din anxietatea socială. Acest lucru îl putem face în primă fază chiar dacă nu vom permite spectatorilor să fie prezenţi pe stadioane", precizează Răzvan Burleanu într-un comunicat de presă publicat, vineri, pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

La nivel naţional, FRF organizează 52 de competiţii de seniori, juniori, fotbal feminin, futsal şi fotbal de bază (grassroots). În România există peste 700.000 de mii de practicanţi ai fotbalului, iar aproape jumătate dintre aceştia o fac într-un mod organizat (jucători legitimaţi sau participanţi constanţi într-o competiţie fotbalistică).

"Lucrăm la un concept unitar dedicat disputării meciurilor, cu un număr minim de persoane implicate în organizare şi cu un timp minim de implicare pentru acestea. De la responsabilii pentru buna desfăşurare a meciului, până la reprezentanţii media. În acelaşi timp, lucrăm la un protocol medical care să fie respectat de toate cluburile angrenate în competiţiile noastre. Societatea are nevoie de fotbal, dar trebuie să fim pregătiţi la reluarea competiţiilor. Odată fotbalul repornit vom reuşi să redăm societăţii o bucată din ceea ce înseamnă viaţa normală", a adăugat preşedintele Răzvan Burleanu.

"FRF, prin statutul ei de leadership în rândul organizaţiilor sportive din România, prin rolul de coordonator al activităţii fotbalistice şi cel de organizator de evenimente sportive majore în ţara noastră, îşi declară capacitatea de a contribui la repornirea economiei şi la ieşirea din anxietatea socială determinată de restricţiile şi provocările acestei crize. Încă de la începutul crizei cauzate de pandemie, FRF a analizat prompt dimensiunile posibile ale efectelor acesteia şi a avut reacţie imediată la toate deciziile luate de Guvern, prin intermediul Comitetului format la nivelul FRF şi dedicat situaţiei COVID-19. Pe 12 martie, cu 4 zile înainte de instituirea stării de urgenţă în România, Federaţia Română de Fotbal a decis să întrerupă toate competiţiile de fotbal, masculin şi feminin, precum şi de futsal, organizate în România. Această decizie a fost luată în contextul creşterii pericolului epidemiologic şi luând în considerare deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. FRF a evitat scenariul disputării partidelor fără spectatori, considerând că deplasarea echipelor, staff-urilor tehnice şi administrative, precum şi implicarea celor responsabili în buna desfăşurare a evenimentelor ar fi constituit un risc major. La momentul când Federaţia Română de Fotbal a decis întreruperea competiţiilor, doar două ţări luaseră o hotărâre similară: Spania şi Italia", se mai precizează în comunicatul FRF.

Competiţiile fotbalistice din România, întrerupte iniţial până la 31 martie, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă.

Comenteaza