Fotbalul a pierdut primul loc în clasamentul celor mai urmărite sporturi din România! Șochează baschetul, care e sub snooker

Fotbalul a pierdut primul loc în clasamentul celor mai urmărite sporturi din România! Șochează baschetul, care e sub snooker

Tenisul a depășit fotbalul și a devenit cel mai urmărit sport din România. Baschetul generează mai puțin interes decât patinajul, atletismul, biliardul și snooker-ul.

Potrivit unui studiu făcut de divizia Atletiq din cadrul agenției Ideologiq, ai cărei parteneri sunt Adrian Apostol (partener Ideologiq), Mihaela Constantinescu și Stefan Caescu (specialiști marketing sportiv și marketing strategic, cu peste 15 ani de experiența in domeniu), fotbalul nu mai este cel mai urmărit sport la tv/în online.

Potrivit studiului realizat în luna noiembrie, dintr-un eșantion de 1009 adulți din mediul urban, cei mai mulți consumatori de sport care urmăresc competiții sportive la tv sau în mediul online preferă tenisul. "Sportul alb" se află pe primul loc, cu 74,1%, în timp ce fotbalul se află pe locul doi, cu 73,3%, relatează eurosport.ro.

Cu siguranță, performanțele extraordinare ale Simonei Halep de mai bine de 8 ani, dar și a faptului că România este reprezentată de mulți ani de un număr mare de jucătoare în prima sută au dus la poziționarea pe primul loc în clasamentul celor mai urmărite sporturi.

Clasamentul sporturilor urmărite la tv este continuat de către gimnastică (51,2%), handbal (48,3%), patinaj (35,7%), atletism (33,2%), biliard/snooker (29,6%), baschet (26,7%), ciclism (26,1%), ski (25,2%), sporturi cu motor (24,6%). Notorietatea snookerului este în creștere continuă, iar aportul transmisiilor Eurosport este mare. În plus, competițiile interne și-au găsit loc pe platformele online ale Eurosport și asta apropie fanii de un sport destul de greu accesibil până acum.

Dacă 69,2% din persoanele care au participat la studiu au spus că urmăresc sport la tv sau în mediul online, un procent mult mai mic participă la evenimente sportive în calitate de spectatori. Doar 28% dintre cei care au răspuns întrebărilor din cadrul acestui studiu merg pentru a urmări din tribune evenimente sportive.

Chiar dacă în România au început să apară stadioane și arene noi, calitatea competițiilor interne din diferite sporturi, lipsa de profesionalism sau instabilitatea cu care se confruntă cluburile sportive au dus la îndepărtarea spectatorilor de la competițiile sportive, lucru care se poate observa cu ochiul liber în majoritatea partidelor din întrecerile interne, în diferite discipline sportive.

Pe lângă acest aspect, potrivit studiului, persoanele care participă la evenimente sportive în calitate de spectatori sunt și cei care arată cel mai ridicat nivel de interes pentru sport, spre deosebire de cei care preferă să urmărească din fața micilor ecrane competițiile sportive, ceea ce arată că atașamentul față de sport îl determină pe consumator să dorească să fie cât mai aproape de fenomen.

Comenteaza