FRF respinge acuzaţiile DNA: Excluderea Universităţii Craiova a fost regulamentară

FRF respinge acuzaţiile DNA: Excluderea Universităţii Craiova a fost regulamentară
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a respins, într-un comunicat publicat luni, pe site-ul oficial, acuzaţiile formulate de DNA împotriva preşedintelui Mircea Sandu şi a vicepreşedintelui Dumitru Dragomir, şeful LPF, menţionând că excluderea Universităţii Craiova a fost făcută regulamentar.

 

"Federația Română de Fotbal a luat la cunoştinţă de hotărârea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie de trimitere în judecată a preşedintelui FRF, Mircea Sandu, şi a vicepreședintelui FRF, Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru presupuse infracţiuni legate de decizia Comitetului Executiv de excludere a SC Fotbal Club U Craiova SA. FRF respinge acuzaţiile formulate de procurorii DNA şi îşi exprimă încrederea că justiţia va confirma faptul că decizia de excludere a fost luată în conformitate cu regulamentele în vigoare, regulamente pe care toate cluburile afiliate au agreat să le respecte", se arată în comunicatul FRF.

Forul condus de Mircea Sandu consideră că argumentele rechizitoriului întocmit de procurorii DNA se bazează pe o interpretare eronată a faptelor, iar decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, luată la finalul lunii mai, arată că gruparea condusă de Adrian Mititelu a încălcat flagrant normele agreate de membrii federaţiei.

"În conflictul pe care SC Fotbal Club U Craiova SA l-a avut cu fostul antrenor (n.r. - Victor Piţurcă), Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor a dat câştig de cauză celui din urmă. Craiova a formulat recurs, dar s-a adresat şi instanţelor civile - ceea ce a reprezentat o încălcare gravă a statutului FRF. În conformitate cu prevederile statutare, SC Fotbal Club U Craiova SA ar fi trebuit să meargă mai departe pe jurisdicţia sportivă până la ultima instanţă, adică Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne, înainte de a se îndrepta către instanţele civile. FIFA şi UEFA cer în mod expres o jurisprudenţă unitară pe linie sportivă, de aceea interzic membrilor să se adreseze instanţelor civile înainte să epuizeze toate căile pe parte sportivă. De altfel, în decizia luată la sfârşitul lunii mai, în Dosarul 4186/2/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în mod irevocabil că prevederile regulamentare privind obligativitatea cluburilor de a se adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv sunt perfect legale. În contextul acestei hotărâri judecătoreşti, recursul clubului condus de domnul Adrian Mititelu la altă instanţă decât Tribunalul de la Lausanne apare ca o încălcare flagrantă a normelor în comun agreate de membrii Federaţiei. Sancţiunea pentru această încălcare este şi ea expres stipulată în cadrul art. 18 alin. (1) lit. b) din Statut - excluderea", a explicat FRF.

Federaţia consideră prematură invocarea în rechizitoriul DNA a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti din 25 iunie 2012, atât timp cât decizia a fost contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Conform normelor FRF în vigoare la data excluderii SC Fotbal Club U Craiova SA, sancţiunile disciplinare sunt executorii. De altfel, decizia Comitetului Executiv a fost confirmată de Adunarea Generală a FRF, cu majoritate covârşitoare (168 de voturi). FRF consideră prematură şi invocarea în rechizitoriu a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti din 25 iunie 2012, în condiţiile în care această sentinţă a fost contestată prin recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. FRF a solicitat devansarea termenului la care se va judeca recursul (stabilit iniţial pentru anul 2014), iar Înalta Curte a acceptat acest lucru, stabilind un nou termen pentru septembrie 2013", a notat sursa citată.

FRF "va face toate demersurile necesare pentru a demonstra că deciziile sale au fost în conformitate cu statutele şi regulamentele în vigoare" şi "precizează că preşedintele Mircea Sandu îşi va continua activitatea în mod normal, orice discuţie despre suspendarea activităţii acestuia neavând bază legală".

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, şi cel al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, informează DNA.

Sandu şi Dragomir sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor formă calificată, folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și infracțiunea de sustragere de sub sechestru, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, luni, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată instituţiile conduse de cei doi, respectiv FRF şi LPF, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și infracțiunea de sustragere de sub sechestru.

Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club "U" Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor.

Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federaţiei Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal şi-au folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF, susţin procurorii.

"Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic şi pe susţinerile celor doi reprezentanții ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. La baza acuzațiilor formulate împotriva S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A au stat o serie de acțiuni civile intentate de club fostului antrenor şi manager, acțiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva federației, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpați drept încălcare gravă a statutului. Deși măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale, respectiv 20 iulie 2011", se mai arată în comunicatul DNA.

Ulterior, arată procurorii, la 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu "un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecinţe iremediabile din punct de vedere material şi al activităţii sportive, care se perpetuează în timp".

În rechizitoriu se mai precizează că urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club "U" Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club şi jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar aceştia au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestaţie aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, susţine DNA, în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenţei unor obligaţii faţă de bugetul statului.

"Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. și totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei", mai precizează procurorii anticorupţie.

Suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai arată DNA.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaților Sandu Mircea, Dragomir Dumitru și ale Ligii Profesioniste de Fotbal.

DNA mai precizează că ceilalţi zece membri ai Comitetului Executiv al FRF au fost scoşi de sub urmărire penală, în condiţiile în care votul din şedinţa de excludere a Craiovei s-ar fi dat "numai ca urmare a exercitării influenţei şi autorităţii de către Sandu şi Dragomir, fără a fi în deplină cunoştinţă de cauză referitor la conţinutul a ceea ce s-a susţinut că este o abatere disciplinară gravă".

 

Comenteaza