Frigul a înghețat tabela în Gruia. Al doilea meci la rând fără succes pentru CFR Cluj

Frigul a înghețat tabela în Gruia. Al doilea meci la rând fără succes pentru CFR Cluj
| Foto: facebook.com/cfr1907

Campioana nu a reușit să înscrie împotriva celor de la FC Volunari, iar meciul din etapa a 23-a s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Prima parte a jocului de pe Stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” a fost una echilibrată. Cei 22 de jucători s-au încălzit abia după jumătatea reprizei. Hoban a avut prima ocazie a partidei, în minutul 22, când șutul său din careu a sțers bara porții oaspeților. Cu 11 minute înainte de finalul reprizei, Vinicius a trimis cu capul, însă Râmniceanu a reținut pe linia porții. Cinci minute mai târziu, Deac a primit în poziție ideală, însă a trimis pe lângă, iar scorul pauzei a fost 0-0.

La revenirea de la cabine, fotbaliștii au avut din nou nevoie de timp pentru a se acomoda cu temperature din Gruia. CFR Cluj a fost echipa mai insistentă, însă “feroviarii” au avut probleme în fața barajului defensiv al ilfovenilor. Minutul 70 a adus o fază controversată în careul oaspeților. Vincius a trimis spre poartă, Râmniceanu a respins, în gazdele au cerut validarea golului deoarece portarul a parat de dincolo de linia porții.

Campioana a continuat să pună presiune, încă acțiunile ofensive au devenit din ce în ce mai precipitate odată cu trecerea timpului. În cele din urmă, meciul s-a încheiat cu o remiză albă, iar CFR Cluj a ajuns la 48 de puncte și a egalat la puncte contracandidata la titlu, FCSB.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza