Ganea a fost în vizită la CFR de dimineaţă. Fostul antrenor al „Şepcilor roşii" s-a întâlnit cu oficialii lui "U" şi i-a luat la înjurături

Ganea a fost în vizită la CFR de dimineaţă. Fostul antrenor al „Şepcilor roşii
Ionel Ganea vrea să-şi reia postul de antrenor al Universităţii Cluj. Doar că, de dimineaţă a fost într-o vizită scurtă la stadionul CFR-ului, în momentul în care se ţinea şedinţa tehnică premergătoare partidei.

Acesta a ajuns în jurul orei 11 la stadion şi a dat nas în nas cu oficialii lui "U" Cluj. „I-a văzut şi-a început să înjure ca toţi dracii. Vorbele nu îi pot fi reproduse, dar cum i-a văzut pe cei de la Universitatea, s-a apucat de înjurat. Era foarte multă lume de faţă. Erau reprezentanţi de la jandarmerie, Goga, cel care e şeful securităţii la CFR Cluj , reprezentanţii Universităţii şi Tudor Pop, şeful biroului de marketing al clubului „feroviar", a povestit pentru ZIUA de CLUJ un martor al nefericitului incident. 

Comenteaza