George Ţucudean(CFR Cluj) despre dopingul din fotbalul profesionist

George Ţucudean(CFR Cluj) despre dopingul din fotbalul profesionist

"Cred că există ceva ce încă nu e dopant".

Actualul golgeter al Ligii I, a vorbit despre dopajul din fotbalul profesionist într-un interviu acordat GSP.

- Există doping în fotbal?
- Da. Adică nu doping, cred că există ceva ce încă nu e dopant, substanțe care nu se află pe lista celor interzise și ajută în sport.

- Te-a uimit vreodată un adversar?

- Da, dar nu cred că era de la doping. Cel mai mare șoc l-am avut cu Olanda, în amical. Nu s-a calificat la Mondial Olanda, dar la Euro cred că se va bate să câștige turneul. Dădeam mingea pe lângă Van DIjk, făceam trei pași și el mă ajungea dintr-un pas! Incredibil! Și i-am mai simțit foarte tari pe cei de la Red Bull Salzburg, cu care am jucat în Europa League. Pe noi, ritmul de joc ne omoară când jucăm în Europa. Și, pentru nivelul din România, la Viitorul chiar se lucrează mult la ritm de joc. La început, dormeam după antrenamente de nu mai putea nevastă-mea să mă trezească.

- Dacă medicul îți dă o pastilă, întrebi ce e?
- Normal! Până la urmă, poate să-ți facă rău în timp, să-ți afecteze sănătatea. Și poate fi ca un drog, dacă ai luat o dată și ai văzut că a fost bine, o să mai vrei. Doar au fost sportivi mari care au fost prinși că se dopau de ani de zile. Pe Armstrong l-au prins abia spre sfârșitul carierei.

sursa: gsp.ro

Comenteaza