Germania – România 24-29. Neagu a scris istorie la Campionatul European

Germania – România 24-29. Neagu a scris istorie la Campionatul European
| Foto: facebook.com/FRH-Federația-Română-de-Handbal

Naționala de handbal feminin și-a asigurat calificarea în Main Round, în timp ce interul stânga devenit cea mai bună marcatoare din istoria turneelor finale continentale.

După un meci în care au trecut clar de Cehia, jucătoarele lui Ambros Martin întâlneau Germania, formație care a trecut de campioana en-titrem Norvegia, în primul meci al grupei. Totuși, “tricolorele” au jucat extraordinar și grație paradelor Denisei Dedu și celor 11 goluri înscrise de Eliza Buceschi, româncele au învins cu 29-24 și s-au calificat în Main Round. Clujeanca Cristina Laslo a înscris un gol din propria jumătate, profitând de faptul că nemțoaicele jucau fără portar. Ultima partidă, cea cu Norvegia va stabili cu câte puncte vor începe handbalistele următoarea fază a competiției.

Un alt reper al meciului cu Germania este performanța atinsă de Cristina Neagu, care a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Campionatelor Europene, cu 206 goluri, unul mai mult decât unguroaica Agnes Farkas.

Pentru România urmează duelul cu Norvegia, ultimul din Grupa D, care se va disputa miercuri, 5 decembrie, de la ora 22:00.

Comenteaza