Gimnastică ritmică la Cluj! Competiție internațională, în premieră în România

Gimnastică ritmică la Cluj! Competiție internațională, în premieră în România

Pentru prima dată în România, cele mai bune gimnaste din întreaga lume se vor întrece în cadrul unei competiții de rang mondial.

Federația Română de Gimnastică Ritmică (FRGR) organizează la Cluj prima competiție internațională de Gimnastică Ritmică din România de tipul World Challenge Cup. Evenimentul de la BT Arena, din perioada 23-25 august, reprezintă pentru gimnastele din întreaga lume o competiție extrem de importantă deoarece se desfăşoară înainte de Campionatul Mondial de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

"Avem înscrise la start 23 de ţări, cu 130 de gimnaste. Concursul se va desfăşura la două probe: individuală şi de ansamblu. Va fi o competiţie dinamică şi spectaculoasă pentru că vor veni nume mari la Cluj; aş menţiona-o aici pe Aleksandra Soldatova. Ea este în prima linie a echipei Rusiei şi va fi în echipa care va participa la Campionatul Mondial din septembrie, de la Baku.

Cam toate ţările şi-au trimis gimnastele din prima linie pentru că este o competiţie de top, organizată cu două săptămâni înainte de mondialul de calificare pentru Tokyo şi este un prilej foarte bun de a a-şi verifica exerciţiile şi de a intra în formă. România va participa cu Denisa Mailat şi cu Andreea Verdeş, care au avut un parcurs foarte bun anul acesta.

Aş menţiona participarea la europene, unde au obţinut două locuri de calificare pentru următorul campionat european, s-au clasat în primele 20. E un rezultat meritoriu, având în vedere că suntem între cele opt ţări care au calificat două gimnaste. Sunt într-o formă bună şi sperăm la o evoluţie bună la Cluj şi la Campionatul Mondial de la Baku", declara preşedintele FRGR, Irina Deleanu. 

Competiția se desfășoară cu spectatori. Vineri şi sâmbătă, 23-24 august, publicul va urmări din sală sau din fața ecranelor calificările, când gimnastele concurează pentru a obţine punctajele necesare participării la finala pe obiecte.

Duminică, 25 august, vor evolua cele mai bune opt gimnaste de la fiecare obiect (cerc, minge, măciuci şi panglică) şi cele mai bune opt ansambluri de la cele două exerciţii prezentate în calificări (cinci mingi şi trei cercuri + două perechi de măciuci).

Accesul se face pe baza de bilet sau abonament, cu prețuri între 65 și 220 de lei. Rhythmic Gymnastics World Challenge Cup Cluj-Napoca va fi transmisă live pe canalul Telekom Sport.

Comenteaza