Goga visează la sferturile Cupei: ”Avem o șansă cu Dinamo”

Goga visează la sferturile Cupei: ”Avem o șansă cu Dinamo”
Atacantul Dorin Goga (33 ani) e convins că ”U” Cluj îi poate face față lui Dinamo, în meciul din optimile Cupei României.

Partida este programată în intervalul 28-30 noiembrie, pe Cluj Arena.

"De când am intrat în urne și aveam posibilitatea să jucăm cu o echipă din Liga 1, am spus că mi-aș dori Dinamo. E clar că ei nu au rezultatele pe care și le doresc, dar noi avem o șansă. Cred că toți suporterii își doresc un meci la un asemenea nivel, așa vedem și noi unde suntem. Chiar dacă o să fie mai frig, ne dorim să jucăm cu stadionul plin. Cu stadionul plin întotdeauna îmi face plăcere să joc", a spus Goga.

"U" Cluj are trei victorii în ultimele trei etape din Liga a III-a. "Studenții" au trecut de FC Avrig (4-0), CS Iernut (5-0) și Unirea Alba Iulia (1-0). Elevii lui Adrian Falub ocupă locul 2 în Seria a V-a, cu 20 puncte, și pot ajunge chiar pe prima poziție. Duminică, "Șepcile roșii" joacă în deplasare cu Gaz Metan 2.

În Cupa României, Universitatea le-a scos pe Voința Cetate (7-0), Viitorul Ulmeni (s-a retras din competiție), Comuna Recea (5-1), Olimpia Satu Mare (2-0) și apoi pe Știința Miroslava (2-1).

Dinamo, în schimb, a obținut doar 4 puncte în ultimele trei meciuri din Liga 1. Gruparea din Ștefan cel Mare a învins-o pe Juventus București (3-0), a remizat cu FC Botoșani (0-0), iar apoi a suferit înfrângere usturătare în fața Viitorului (0-4).

În urma acestor rezultate, "alb-roșii" se află pe locul 7 în Liga 1, cu 21 puncte.Trupa lui Vasile Miriuță e la 3 puncte de ultimul loc care asigură prezența în play-off, ocupat de Astra. Dinamo s-a chinuit și în 16-imile Cupei, unde a învins-o la limită pe Aerostar Bacău (1-0).

Comenteaza