Gol Grozav pentru naţionala României

Gol Grozav pentru naţionala României
Fotbalistul Gheorghe Grozav, de la "U", a deschis scorul în meciul Kazahstan - România, încheiat 1-1.

Gicu Grozav, fotbalistul recent transferat de "U", de la Standard Liege, a marcat vineri pentru naţionala de tineret a României, în meciul cu Kazahstan. Grozav a marcat în minutul 30, la o pătrundere finalizată cu un şut la colţul scurt. Partida a început la ora 16.00.

Emil Săndoi a început în formula: Moldovan - Râpă, Muth, I.Rada, Beţa - P.Anton, C.Matei, Selagea - Grozav, Ţucudean, G.Enache.

Printre jucătorii convocaţi se află şi Sergiu Buş, jucător împrumutat de CFR la Târgu Mureş, care a intrat pe teren în minutul 78, în locul lui Selagea.

Meciul face parte din preliminariile Campionatului European. Din grupa a noua, a României, mai fac parte Kazakhstan, Letonia, Franţa şi Slovacia.

Golul lui Grozav nu a fost de ajuns pentru o victorie a tricolorilor mici. Beisebekov a înscrsi în minutul 74, cu un şut de la aproape 40 de metri. Partida s-a încheiat 1-1.

Comenteaza