Golofca ar putea pleca după jumătate de an de la CFR Cluj. Mijlocașul e dorit în Liga 1

Golofca ar putea pleca după jumătate de an de la CFR Cluj. Mijlocașul e dorit în Liga 1
| Foto: facebook.com/cfr1907

Fotbalistul sosit în vară de la FC Botoșani ar putea părăsi formația din Gruia după doar patru luni alături de “feroviari”.

Începutul bun de sezon în tricoul trupei din nordul Moldovei l-a propulsat pe Golofca în atenția campioanei. Antrenorul Dan Petrescu l-a dorit pe mijlocașul lateral, care avea experiență atât în Liga 1, cât și în cupele europene. Totuși, aparițiile lui Golofca au fost rare, iar singura sa reușită a fost o pasă de gol, chiar la debut, în duelul cu Astra Giurgiu.

Mijlocașul își dorește să părăsească formația din Gruia și ar dori o experiență în străinătate. Totuși, ofertele din afara țării lipsesc, iar singura echipă la care ar putea evolua în România, conform regulamentului, este FC Botoșani. Chiar dacă i-a părăsit la începutul sezonului, moldovenii sunt pregătiți să îi ofere o nouă șansă fotbalistului.

“Noi încercăm să-l ajutăm pe Golofca, în cel mai rău caz, pentru că el nu are unde pleca. El a jucat deja pentru două echipe în acest an competiţional, iar dacă CFR nu se va mai baza pe serviciile lui, vă daţi seama că îi vom întinde o mână de ajutor, pentru că practic copilul nu are unde să se ducă să joace în acest an”, a declarat Marius Croitoru, antrenorul FC Botoșani, la Telekom Sport.

Comenteaza