Goluri clujene la “europeanul” din Danemarca şi Norvegia
- Scris de Septimiu Fantea
- 12 Dec 2010, 23:17
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Cele trei handbaliste ale vicecampioanei “U” Jolidon convocate de selecţionerul Radu Voina pentru Campionatul European, Magdalena Paraschiv, Florina Bârsan-Chintoan şi Mihaela Tivadar, s-au numărat printre marcatoare în victoria obţinută sâmbătă de “tricolore” contra Serbiei, scor 40-28.
În urma acestui rezultat, România s-a calificat în grupele principale ale “europeanului” din Danemarca şi Norvegia.
La Aalborg, handbalista lui “U” Jolidon aflată la prima mare competiţie din carieră, Magdalena Paraschiv, i-a luat locul încă din primele minute extremei Cristina Vărzaru, accidentată la genunchi, şi a bifat aproximativ 50 de minute de joc, timp în care a marcat de trei ori. Tot atâtea goluri şi-a trecut în cont şi cealaltă handbalistă a vicecampioanei, Florina Bârsan-Chintoan, care a evoluat puţin peste opt minute contra Serbiei. Cea de-a treia sportivă din lotul României de la “U” Jolidon, Mihaela Tivadar, a marcat un singur gol în cele aproape 30 de minute jucate. Pentru Tivadar aceasta este a doua reuşită în tricoul naţionalei, după cea din runda inaugurală, în victoria contra Spaniei (30-26). România va întâlni în grupele principale echipele similare ale Croaţiei, Muntenegrului şi Rusiei. Prima confruntare este programată azi, de la ora 19:45, contra Croaţiei. Partida va fi transmisă la TVR 2. Primele două clasate din seriile principale se vor califica în semifinale.

Comenteaza