RUŞINE! Hagi, Popescu și Munteanu, trimişi la tribuna a doua. Orban, Barna şi Bode, la VIP

RUŞINE! Hagi, Popescu și Munteanu, trimişi la tribuna a doua. Orban, Barna şi Bode, la VIP
| Foto: Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Oamenii politici din România au avut locuri la tribuna VIP, în schimb Generaţia de Aur a fotbalului românesc, reprezentată de Gheorghe Hagi, Gică Popescu sau Dorinel Munteanu, a fost trimisă la tribuna a doua la meciul de pe Arena Națională. 

Organizarea meciului Austria - Macedonia de Nord 3-1, disputat pe Arena Națională din București, a stârnit controverse.

Federația Română de Fotbal a fost ”pusă la zid” pentru modul în care au fost distribuite biletele de acces, fotbaliști legendari pentru prima reprezentativă, precum Gheorghe Hagi, Gică Popescu sau Dorinel Munteanu fiind trimiși la tribuna a doua.

În schimb, politicienii prezenți la stadion, printre care Ludovic Orban, Dan Barna sau Lucian Bode, sau oficialii FRF, Răzvan Burleanu, Mihai Stoichiță, Gabriel Bodescu sau Radu Vișan, au avut locuri la tribuna oficială.

Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, transmite, însă, că nu forul prezidat de Răzvan Burleanu s-a ocupat de repartiția locurilor din stadion. ”Nu noi organizăm acest EURO, noi suntem invitați. Nu știu cum s-au împărțit aceste bilete. Și eu am vrut să cumpăr bilete, dar nu s-a putut. Nu știu cum se organizează treaba asta, nu ține de mine. Eu vreau să vă spun că am vrut să cumpăr bilete pentru prieteni și nu am putut.

Chiar dacă fac parte din Federația Română de Fotbal. Nu ne aparține această organizare. Noi am fost invitați, la fel ca Hagi, Popescu, Dorinel Munteanu și cine a mai fost. Nu e vorba despre nicio greșeală, eu îmi cer scuze dacă trebuie, dar nu cred că e vorba despre nicio greșeală. Eu cred că FRF, dacă ar fi avut bilete mai bune, i-ar fi repartizat pe foștii noștri mari fotbaliști în zona VIP. (...)

Mulți colegi din Federație n-au fost prezenți la acest meci, pentru că n-au avut bilete. Nu putem să dăm verdicte. Făceau o bună propagandă pentru România dacă erau la tribuna oficială, dar dacă nu am primit bilete, ce să facem?”, a declarat Mihai Stoichiță, la Digi Sport Special.

Gheorghe Popescu a declarat că se aştepta să primească alt bilet, la oficială: "În protocolul cu UEFA, s-a acordat o cotă-parte de 700 de bilete Primăriei. Atât! Ulterior, aceste 700 de bilete au fost împărţite, jumătate-jumătate, între Primărie şi Guvern. Şi am cumpărat pentru prieteni din cota Guvernului, toate erau la tribuna a II-a".

Şi Dorinel Munteanu a spus că a fost deranjat de faptul că nu a primit bilet la oficială, subliniind că a luat în considerare chiar să nu mai meargă la meci.

Gheorghe Hagi a oferit o lecţie de modestie prin răspunsul său: "N-am o problemă. Am vrut să văd meciul, am stat unde am avut loc, mi-a plăcut partida, atât pot să spun. În rest, n-am nimic de comentat".

Conform unui răspuns transmis gsp.ro de către FRF, întregul proces de ticketing la EURO 2020 este gestionat de UEFA, care nu oferă invitaţii.

Comenteaza