Video Hammershoy-Mistrati, primele impresii după transferul în Gruia: “Cred că va fi foarte interesant și entuziasmant”

Hammershoy-Mistrati, primele impresii după transferul în Gruia: “Cred că va fi foarte interesant și entuziasmant”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Mijlocașul în vârstă de 29 de ani devine primul danez din istorie care va evolua pentru campioana României.

Remarcat de Dan Petrescu în duelurile cu Randers din sezonul trecut al UEFA Conference League, Vito Hammershoy-Mistrati a fost transferat de CFR Cluj. Fotbalistul se află la prima experiență în afara țării sale, însă e nerăbădator să evolueze pentru “feroviari”.

”Sunt tare fericit, entuziasmat, au fost câteva săptămâni de discuții, dar acum sunt aici. Sunt fericit că pot îmbrăca tricoul campioanei României, într-un oraș mare, la un club mare și sunt foarte bucuros pentru asta.

Cred că va fi foarte interesant și entuziasmant, dar în același timp o provocare, toată lumea a fost amabilă, cu toții vorbesc engleză, deci, nu cred că va fi o problemă. E un club mare, joacă an de an în Europa, chiar și în acest an avem șansa de a merge în Champions League. Avem șansa de a ne bate din nou la campionat. Mi-ar plăcea să ajungem în Champions League sau Europa League.

Sunt tehnic, pot să marchez, să dau pase, joc număr opt sau număr 10, în general sunt bun cu mingea la picior. Minusul meu ar fi când nu am mingea, dar dacă îmi dai mingea știu ce să fac. Sunt o fire veselă, fac multe glume cu colegii mei, sunt o companie plăcută”, a spus noul mijlocaș al campioanei.

Crescut de Midtjylland, Hammershoy-Mistrati a mai evoluat pentru Naestved BK, HB Koge, Lyngby, Helsingor, Hobro și Randers.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...