Handbal feminin: Cosmin Sălăjan a plecat de la conducerea lui ”U” Cluj. ”Adio, dar rămân cu tine!”

Handbal feminin: Cosmin Sălăjan a plecat de la conducerea lui ”U” Cluj. ”Adio, dar rămân cu tine!”
Cosmin Sălăjan și-a anunțat, sâmbătă, plecarea de la conducerea echipei de handbal feminin a Universității Cluj, într-o postare de pe contul personal de facebook.

Sălăjan a părăsit, astfel, echipa clujeană după 11 ani în care a ocupat funcția de director sportiv al clubului.

"Adio! Dar rămân cu tine!

2016-2017 - locul 10
2015-2016 - locul 10
2014-2015 - locul 10
2013-2014 - locul 4
2012-2013 - locul 3
2011-2012 - locul 2
2010-2011 - locul 2
2009-2010 - locul 2
2008-2009 - locul 10
2007-2008 - locul 6
2006-2007 - locul 3

Cam acestea sunt locurile ocupate de echipa de handbal feminin a Universității Cluj în cei 11 ani de când am avut o funcție oficială în cadrul echipei, 11 ani încununați cu medalii, participări in Champions League, finala Cupei Challenge. Victorii frumoase dar și înfrângeri dureroase, o luptă continuă.... Însă a venit momentul să spun STOP!

A fost o perioadă frumoasă, în care am întâlnit și cunoscut multă lume, am învățat multe. Mi-am făcut dușmani, dar și prieteni. Tot ce îmi rămâne să spun este să urez baftă Universității Cluj, formație pe care o voi urmări și încuraja din calitate de simplu suporter. Atenția îmi va fi îndreptată pe viitor spre grupele de minihandbal pe care le-am creat împreună cu unii colegi, în sezonul acesta, și spre viața personală, pe care în dese rânduri am pus-o pe planul doi.

Doresc să mulțumesc tuturor persoanelor cu care am colaborat în cadrul echipei, sponsori, antrenori, jucătoare, kinetoterapeuți, personal administrativ, reprezentanți ai federației române de handbal, a federației europene și, nu in ultimul rând, suporterilor Universității Cluj și ai handbalului românesc. Numai "U", a spus Cosmin Sălăjan într-o postare de pe contul personal de facebook.

Comenteaza