Handbalistele Universității Cluj s-au reunit pentru noul sezon: “Nu vreau să mai ajungem în situația de anul trecut, a fost un vis urât”

“Studentele” au reluat antrenamentele înaintea noii stagiunii a Ligii Florilor, care va începe la finalul lunii august. Echipa clujeană a reușit câteva achiziții importante și speră la o clasare mai bună față de anul trecut.

După un sezon slab, în care au ajuns la barajul pentru menținerea în Liga Florilor, elevele lui Alin Bondar au revenit la treabă cu speranțe mari. Cu un lot care a suferit schimbări importante, formația clujeană își dorește o îmbunătățire a perfomanțelor. Universitatea Cluj a transferat jucătoare importante, precum Larisa Araujo, dar și tinere de perspectivă precum Patricia Moraru sau Ana Maria Mincu.

Antrenorul Alin Bondar a vorbit înaintea noului sezon despre obiectivele echipei. “Noi suntem mulțumiți de cum arată lotul la momentul acesta, este clar un plus de experiență. Au venit jucătoare bune, care au meciuri în picioare, care au venit de la echipe de cupe europene. De asemenea, jucătoarele care au venit de la tineret sunt achizții utile. Sperăm să confirme aici la Cluj și să își facă un nume în Liga Florilor.

Eu îmi doresc să fim un pic mai sus decât în ultimele două sezoane. Nu vreau să mai ajungem în situația de anul trecut. Pentru mine a fost un vis urât. M-am lovit de foarte multe lucruri anul trecut, sper să fi învățat ceva și sper să nu se mai repete acum”, a spus antrenorul.

Tehnicianul a discutat și despre transferurile reușite de formația clujeană. “Am încercat altceva față de sezonul trecut. Cele două au sânge latin și sunt mai apropiate de gâdirea noastră. Larisa a evoluat în România timp de doi ani de zile și cred că e un transfer de marcă, iar Gandulfo sperăm să fie ceea ce am văzut noi.

Patricia Moraru vine de la CSM București. Ea a jucat acolo cam tot junioratul și a făcut-o destul de bine. CSM a avut o generație foarte bună, care a câștigat campionatul de fiecare dată. A fost cel mai bun inter stânga al generației sale, cea mai bună apărătoare. Acum, la Campionatul European de Tineret a evoluat bine în toate partidele”, a declarat Bondar.

Revenită după ce a devenit mamă, Florin Chintoan e gata să se întoarcă în teren. “Eu mă simt bine, de abia așteptam să intru pe teren. Ceea ce îmi propun eu pentru noul sezon este să revin la ceea ce am fost. Eu revin după o sarcină, va fi o provocare, iar în echipă sunt multe schimbări și trebuie să luăm totul treptat. A fost greu să privesc din tribună, a fost primul meu an în afara terenului”, a precizat pivotul.

Una dintre fețele noi de la “U”, Ana Maria Mincu s-a declarat încântată de sosirea la Cluj. “Am venit aici pentru a începe cariera de jucătoare profesionistă și sper să mă acomodez cât mai repede cu echipa, cu fetele, cu tot ce înseamnă “U” Cluj. Avem o echipă cu jucătoare tinere, care promit și mi-am dorit tot timpul să fac parte dintr-un asemenea colectiv.

La Vâlcea am învățat multe lucruri și sunt foarte fericită că deja am trecut la următorul nivel. Mai am de învâțat foarte multe lucruri, dar sunt dispusă să muncesc cât mai mult și să demonstrez pe teren”, a spus handbalista.

Sosiri:

Patricia Moraru

Ana Maria Mincu

Luana Drăgunoiu

Macarena Gandulfo

Larisa Araujo

Andrada Preda

Plecări:

Abigail Vălean

Sonia Vasiliu

Laura Popa

Alexandra Stoklosa

Martina Corkovic

Andra Moroianu

Raluca Petruş

Handbalistele se vor pregăti la Cluj până în 25 iulie, după care vor pleca la Bistrița pentru un cantoonament de o săptămână. Programul de pregătire include amicale cu formații precum Minaur Baia Mare sau HC Zalău.

Comenteaza