Handbaliștii Universității Cluj au reușit al doilea succes al sezonului în Liga Zimbrilor

Handbaliștii Universității Cluj au reușit al doilea succes al sezonului în Liga Zimbrilor
| Foto: u-cluj.ro

Formația clujeană s-a impus pe terenul celor de la CSM Alexandria, scor 24-23, în runda cu numărul 11 din campionat.

CS Universitatea Cluj a obținut cea de-a doua victorie a sezonului și prima în deplasare. “Studenții” s-au impus la limită, scor 24-23, pe terenul celor de la CSM Alexandria, echipă cu care se luptă pentru salvarea de la retrogradare.

”O victorie muncită împotriva principalei noastre contracandidate, venită într-un moment greu al echipei noastre, care este decimată de câteva accidentări. Mă bucur din suflet că băieții au reaprins spiritul de luptă al Universității. Am fost puțini dar luptători!

Pe mine personal m-au încercat trăiri frumoase după această victorie pentru că am reușit să câștig în fața unui antrenor mare. Această victorie îmi dă și mai multă încredere, mai multă poftă de muncă pentru perioada următoare.

Rămânem în continuare cu picioarele pe pământ și o luăm de la capăt, cu multă muncă, disciplină și seriozitate. Împreună pentu U”, a declarat antrenorul Marius Stavrositu, potrivit u-cluj.ro.

Cel mai bun marcator al formației clujene a fost Fodorean, cu 8 goluri, urmat de Iancu și Ramba, ambii cu câte 4 reușite.

În urma succesului de la Alexandria, CS Universitatea Cluj a urcat o poziție în clasament și se află acum pe locul 13, cu 6 puncte.

Următorul meci pentru “studenți” va fi pe teren propriu, în compania formației clasate pe locul 2 în Liga Zimbrilor, HC Dobrogea Sud.

Comenteaza