Imbatabili acasă, ciuca bătăilor pe teren străin. Falub, răbdare ardelenească: "Până la urmă vor veni victoriile şi în deplasare"

Imbatabili acasă, ciuca bătăilor pe teren străin. Falub, răbdare ardelenească: "Până la urmă vor veni victoriile şi în deplasare"
Adrian Falub | Foto: fcuniversitateacluj.ro / Cristi Cosma

FC Universitatea Cluj a reușit încă o victorie acasă, a cincea din tot atâtea jocuri, însă "studenţii" nu au strâns încă niciun punct din deplasare, o situaţie care trebuie remediată dacă vor să promoveze la finalul sezonului.

Adrian Falub, antrenorul Universitatăţii, şi-a felicitat elevii după victoria cu Petrolul, 3-2: "Au făcut un meci bun. Am meritat victoria, am stat bine în teren din punct de vedere tactic şi am controlat partida, exceptând ultimele două-trei minute. Era important să câştigăm astăzi (duminică - n. red.) ca să nu pierdem contactul cu echipele din fruntea clasamentului.

Am început campionatul puţin mai greu, dar asta şi pentru că nu am putut să jucăm meci de meci în formula ideală. Am avut jucători accidentaţi, alţii nu erau pregătiţi din punct de vedere fizic. Încetul cu încetul ne vom reveni şi vom fi acolo sus. Cred că am primit două goluri mai mult din întâmplare", a spus Falub, pentru fcuniversitateacluj.ro

Clujenii au tremurat pe final, când au şi primit cele două goluri. Din minutul 60, "studenţii" au evoluat în 10, Doru Dumitrescu fiind eliminat după ce a văzut al doilea galben.

"Nu sunt neapărat supărat pe Dumitrescu pentru eliminare. Aşa se întâmplă atunci când îţi doreşti foarte mult. Nu pot să îi fac vreun reproş, deoarece el s-a dăruit, iar când vezi asta poţi să ierţi o greşeală. Până la urmă vor veni victoriile şi în deplasare. Şi-a revenit şi Goga, care este un jucător foarte important pentru noi, Sepsi este în creştere, în timp ce restul nou-veniţilor încep să se integreze şi să înţeleagă ce înseamnă acest club”, a explicat Adrian Falub.

Eroul partidei, cu două goluri, a fost Dorin Goga: “Este o victorie pe care ne-am dorit-o mult şi sperăm să continuăm tot aşa. Părem a fi două echipe diferite, cea de acasă şi cea din deplasare, însă numai noi putem să schimbăm asta. Trebuie să ne dorim la fel de mult şi în deplasare şi să obţinem puncte.

A fost o atmosferă superbă, oamenii au venit să vadă două echipe de tradiţie şi ne bucurăm că am câştigat. Sper ca noi şi Petrolul să revenim în Liga 1. Obiectivul nostru este promovarea, dar vrem să ajungem cât mai departe şi în Cupa României”, a spus atacantul Şepcilor roşii.

“Studenţii” se menţin neînvinşi acasă şi după derby-ul cu “Lupii galbeni”, reeditat duminică, la patru ani distanţă de la ultimul meci disputat la Cluj. Este a cincea victorie pentru Universitatea, care revine, astfel, pe locul 6 (15 puncte) şi se apropie la trei lungimi de locul secund, care duce direct în Liga 1. 

Partida s-a disputat în faţa a peste 6.000 de spectatori, cu un show de lumină şi culoare în peluză. Sepsi a  fost reprofilat fundaş central, iar Alex Coman s-a aflat la primul meci ca titular. Clujenii au început tare, iar Ursu a profitat de ieşirea hazardată a lui Tordai la marginea careului şi a deschis scorul (13), avantajul minim de pe tabelă menţinându-se până la pauză.

Partea secundă a debutat cum nu se putea mai bine pentru gazde, care l-au avut în prim-plan pe Dorin Goga, autor al unei “duble” în numai două minute. Mai întâi, după o pasă lungă a lui Kofi şi un sprint al lui Takacs, atacantul a primit balonul în faţa porţii, de unde a marcat simplu (49).

Imediat, scenariul s-a repetat. Gavra a scăpat în viteză pe contraatac, l-a servit ideal pe Goga, iar scorul a devenit 3-0 pentru “U” (51). Universitatea a rămas în inferioritate numerică după ce Dumitrescu a văzut cel de-al doilea cartonaş galben (60), însă, cu toate că şi-a păstrat victoria la adăpost, a trăit extrem de periculos în prelungiri.

Ţigănaşu a lovit bara (90), Popescu a redus din diferenţă cu o execuţie de la distanţă, lateral dreapta, la care Dur-Bozoancă a avut partea lui de vină (90+1), în timp ce Herea a stabilit rezultatul final cu o reluare din 7 metri (90+4). “Lupii” au mai încercat un atac, însă “centralul” Adrian Comănescu, care până atunci a condus jocul tendenţios, cu majoritatea deciziilor dictate în favoarea oaspeţilor, a pus punct întâlnirii. 

Pentru "U" urmează miercuri, de la ora 16:30, partida din Cupa României, pe terenul celor de la Progresul Spartac Bucureşti. 

Comenteaza