Încă o plecare de la CFR Cluj. Fotbalistul uitat de Dan Petrescu, transferat la o altă echipă din Liga 1

Încă o plecare de la CFR Cluj. Fotbalistul uitat de Dan Petrescu, transferat la o altă echipă din Liga 1
| Foto: gsp.ro

Campioana a mai pierdut un jucător care nu intra în planurile tehnicianului pentru cea de-a doua jumătate a sezonului.

După plecarea lui Culio în Argetina și cea a lui Andrei Mureșan la Universitatea Cluj, “feroviarii” s-au mai despărțit de un jucător. Este vorba despre Răzvan Horj, fundașul revenit în Gruia în urmă cu un an. Chiar dacă a sosit la CFR cu gândul de a evolua, cel puțin în Liga 1, apărătorul central nu a apucat să îmbrace din nou tricoul vișiniu și s-a transferat la Academica Clinceni.

“Mă bucur ca am semnat cu Academica Clinceni. Îmi place cum joacă echipa. Este un stil bazat pe posesie. A fost și puțin ghinion în unele meciuri. Important este să fiu sănătos, să mă pregătesc bine și prin evoluțiile mele să ajut echipa. Speranțele mele sunt să avem meciuri cât mai bune și să ne salvăm de la retrogradare”, a declarat Horj, după ce a semnat înțelegerea cu noua sa echipă.

În vărstă de 24 de ani, Răzvan Horj a mai jucat de-a lungul carierei la Minaur Baia Mare, Viitorul Constanța, FC Voluntari și Ujpest (Ungaria).

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza