Încă un transfer la CFR Cluj. Jucătorul pentru care a insistat Dan Petrescu a ajuns în Gruia

Campionii au reușit să își întărească defensiva cu unul dintre fotbaliștii pe care tehnicianul i-a cerut cu insistență.

CFR Cluj a reușit o mutare spectaculoasă pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri. Formația din Gruia a reușit să obțină semnătura lui Kevin Boli. Fundașul revine astfel alături de “feroviari”, sub formă de împrumut de la Guizhou Henfeng, fosta formație a lui Dan Petrescu. În plus, clujenii pot activa oricând clauza de cumpărare a francezului.

Stopperul a fost împrumutat și în sezonul trecut în Gruia și chiar a făcut o parte a pregătirii de vară alături de CFR. Totuși, împrumutul său a expirat, iar, la insistențele lui Dan Petrescu, oficialii campioanei au încercat să îl transfere toată vară. Concurența din centrul defensivei CFR-ului devine una acerbă, cu nu mai puțin de șapte jucători care pot evolua pe acea poziției. Este vorba despre Andrei Burcă, Mike Cestor, Paulo Vinicius, Andrei Mureșan, Alex Pașcanu, Răzvan Horj și acum Kevin Boli.

Francezul este dublu campion al României alături de CFR Cluj și a mai evoluat de-a lungul carierei la Sedan (Franța), Mouscron (Belgia) și Viitorul.

Comenteaza