Înfrângere pentru handbalistele Universității Cluj în fața lui SCM Râmnicu Vâlcea

Înfrângere pentru handbalistele Universității Cluj în fața lui SCM Râmnicu Vâlcea
| Foto: facebook.com/uclujhandbalfeminin

“Studentele” au cedat în fața formației clasate pe locul al treilea în Liga Florilor, scor 35-28, într-o partidă disputată la Sfântu Gheorghe.

Deși diferența dintre cele două formații era de doar două goluri la finalul primei reprize, vâlcencele au reușit să se distanțeze și să obțină victoria. Cele mai bune marcatoare ale Universtității Cluj au fost Diana Lazăr, Florina Chintoan și Florența Ilie, cu câte șase reușite.

“La acest meci nu m-a mulțumit absolut nimic. Apărare nu am avut, doar atacul a mers cât de cât ok. Am avut o primă repriză în care am fost acolo lângă ei, dar se putea mai mult”, a declarat antrenorul ”studentelor”, Sebastian Micola, la finalul jocului.

În etapa următoare, Universitatea Cluj va întâlni SCM Craiova, meciul fiind programat marți, 6 aprilie, de la 14:45.

Comenteaza