Înfrângere pentru handbalistele Universității Cluj în primul meci al anului

Înfrângere pentru handbalistele Universității Cluj în primul meci al anului

Echipa antrenată de Alin Bondar a cedat în fața liderului din Liga Florilor, SCM Râmnicu Vâlcea, scor 30-25.

“Studentele” au început foarte bine partida din Sala “Traian” și au controlat primele 10 minute de joc. Totuși, vâlcencele au egalat la patru și apoi au trecut la conducerea partidei. Universitatea Cluj a încercat să țină aproape, îns la pauză scorul era 15-11.

Actul secund al jocului s-a desfășurat după aceleași coordonate. Clujencele au încercat să revină, însă nu au putut face față liderului neînvins al campionatului. În cele din urmă, partida s-a încheiat cu victoria SCM-ului, scor 30-25.

Cea mai bună marcatoare din echipa clujeană a fost Mihaela Ani-Senocico (8 goluri), urmată de Diana Lazăr și Aleksandra Stoklosa (ambele patru reușite).

Universitatea Cluj ocupă locul 11 în Liga Florilor, cu șase puncte. Pentru “studente” urmează partida cu Măgura Cisnădie, din 16 ianuarie

Comenteaza