Înfrângere usturătoare pentru “U” Cluj în fața Stelei

Înfrângere usturătoare pentru “U” Cluj în fața Stelei
| Foto: FC Universitatea Cluj

Trupa lui Costel Enache a cedat, scor 4-1, împotriva echipei din Liga a 3-a, aflată la primul meci de pregătire al anului.

Gazdele au început mai bine jocul din Ghencea și au deschis scorul în minutul 5, prin Nițu. Universitatea Cluj a încercat în zadar să înscrie golul egalizator. Elevii lui Costel Enache au părut lipsiți de soluții în ofensivă. Majoritatea acțiunilor s-au purtat în flancul stâng, acolo unde Taub și Pîrvulescu au încercat să prindă pe picior greșit defensiva adversă.

Puțin după jumătatea reprizei, Steaua a înscris din nou, prin Dragoș Nicolae (24). Clujenii au răspuns prin Negrean, care a reluat puțin pe lângă cu capul (30). Imediat, Alex Pop a reușit să reducă din diferență, cu un șut din marginea careului (32). Până la pauză, jocul a fost unul echilibrat, iar după 45 de minute, scorul era 2-1 în favoarea steliștilor.

Actul secund a început la fel ca și prima parte a jocului. La cinci minute de la reluare, Chipirliu a profitat de o greșeală mare a lui Răuță și a înscris în poarta lui Vâtcă (50). După alte cinci minute, același Chipirliu a trimis mingea în poartă (55). Deși s-au instalat în jumătatea adversă, ”studenții” nu au putut trece de blocul defensiv al formației din capitală.

Cu un sfert de oră înainte de final, Golan a obținut un penalty, după un fault în careu. Tot israelianul a executat, însă goalkeeper-ul Stelei a ghicit colțul și mai apoi a respins și din fața lui Filip, care a urmărit balonul. Mingea s-a încăpățânat să nu intra în poartă și la câteva secvențe mai târziu, când “Șepcile roșii” au lovit bara.

Până la final, clujenii nu au reușit să reducă din diferență, iar ultimul jocc de pregătire al cantonamentului din capitală a consemnat o înfrângere la scor, 4-1 în fața Stelei.

Echipa de start: Muțiu – Telcean, Luchin, Răuță, Taub, Meșter, Negrean, Atska, Pîrvulescu, Chacana, Al. Pop. Au mai evoluat: Vâtcă, L. Rus, Dican, Sburlea, Filip, Ribeiro, Ștefănescu, Golan, Moraru.

Comenteaza