Întâmplări adevărate... pagini de istorie

Desigur că acum este vorba de multi bani, de multe interese, dar când auzi nivelul discuţiilor unora ca Porumboiu, Iancu, Gigi ,MM sau chiar AMP, e bine să ne amintim că fotbalul poate fi şi frumos, cu scene hazlii, cu bucurii, cu tristeţi şi foarte multe emoţii. Voi reda fragmente din cele două cărţi ("100% CFR - Centenarul unui vis" şi "100% CFR-Vestiarul Campionilor") publicate împreună cu Ciprian Rus, invitând şi pe urmaşii marelui istoric şi publicist Dr. Gheorghe I. Bodea să facă acelaşi lucru! Să fie un semnal că în Cluj se poate convieţui în armonie, aşa cum au făcut şi cele două echipe ("U" si CFR) mulţi ani de zile !

Voi începe cu câteva întâmplări din "viaţa de biban" a lui Vasile Moga, fostul fotbalist al CFR-ului din anii '70 şi actualul director sportiv al Gloriei Bistrita:

"Viaţă de biban"
La fel ca eroul lor, poveştile lui Vasile Moga nu suportă schematismul. Căldura acestora e dincolo de har. Văzută cu ochii unui adolescent cuminte, ajuns la Cluj de la ţară, marea echipă a CFR-ului din prima jumătate a anilor ‘70 îşi hiperbolizează contururile. Întîmplările au parcă o altă savoare, totul se petrece, dacă nu mai dramatic, atunci cu siguranţă mai repede. E o altă lume. Reperele sobre - în alb-negrul fotografiilor vremii - schiţate de veteranii Marius Bretan sau Augustin Ţegean aspiră entuziasmul colorat al adolescenţei trăite de Moga în vestiarul cu grei ca Petru Emil, Uţu Moldovan, Mişu Adam sau Constantin Rădulescu. Bretan vorbeşte de rigoarea oamenilor, Ţegean e obsedat de tehnică, ştie faze pe de rost, nu-i scapă nici un drop, nici o deviere, Doctorul o ţine pe-a lui, veşnicele experimente de cantonament montan de ianuarie; CFR-ul lui Moga e un CFR haios, cu haz, cu oameni care vorbesc între ei pe teren, în vestiar şi în afara lui, cu poante, cu muştruluieli, cu lacrimi sufocate de drama lui Coman ori cu zîmbete amuzate de nesfîrşitele pălăvrăgeli "la un Pepsi" în compania lui Boca.
Puştan ajuns în ‘72 la prima echipă, în plin fuleu prim-divizionar al feroviarilor, Moga are privilegiul rar de a învăţa fotbalul clasic, cu încăpăţînările şi cutumele lui, de la nişte oameni pe care nu doar din conformism îi numea atunci şi îi numeşte şi acum Nea Uţu sau Nea Mişu. "În 1972 am debutat la prima echipă într-un meci cu CSM Resiţa. Am făcut 1-1. Aveam doar 17 ani atunci. Am debutat împreună cu Boca! Atunci echipele nu erau forţate să joace cu juniori ca acum. Jucam pe valoare şi pe munca noastră. La un moment dat, stăteau pe bancă Cojocaru sau Ţegean, iar eu cu Boca jucam, deşi aveam doar 17 ani... Am trăit apoi nişte ani formidabili!", se aprinde fostul atacant clujean. "Nu că am fost o echipă extraordinar de tehnică, dar am fost una foarte harnică, cu oameni foarte serioşi. În acel moment, eram echipa cu cei mai mulţi intelectuali. Ingineri agronomi, jurişti, economişti, ingineri, maiştri, profesori de sport. Eu cu Boca eram elevi!", subliniază Moga diferenţa de vîrstă şi de statut dintre el şi colegii săi de echipă. "Uţu Moldovan, cînd se termina antrenamentul, îmi spunea: «Ai ţîşnit!». Ştiam ce aveam de făcut. Trebuia să mă duc să pun berea în frapieră la Metropol, ca pe cînd veneau ei să fie rece. Tîşneam, treceam în fugă pe sub duş şi mă duceam. Sincer, îmi plăcea să fac aceste servicii pentru ei. Erau nişte băieţi supercalculaţi, nu întreceau măsura, iar eu, fi ind mezinul echipei, trebuia să mă duc să rezolv problema. Să ştiţi, însă, că nu mă ţineau acolo cu ei la bere. Trebuia să plec, eu fiind pentru ei doar un copil. Nu era ca acum, când dacă apare un tînăr, imediat este chemat şi el să bea un şpriţ de cei mai în vîrstă", nuanţează Vasile felul în care erau văzuţi cei tineri de către veterani. Despre vedetisme nici nu putea fi vorba. "Cînd mă vedea pe masă pregătit de masaj, nea Mişu Adam îmi spunea: «Treci de acolo, nu cumva să te mai prind că faci masaj!». Nea Mişu nu a făcut nici el niciodată masaj! Saună, însă, mă lăsa să fac", povesteşte Moga, iar ochii lui au ceva din lumina nelămurită a vîrstei de atunci. "Îmi aduc aminte, apoi, de o zi în care Petru Emil, Vişan şi băiatul lui Nagy Pisti jucau tenis cu piciorul. Le mai trebuia un om. Mă întreabă: «Joci, mă?". «De ce nu?», le răspund. Eu cu învăţăturile lui nea Chişu, ce să joc cu latul, simplu, tot dădeam «exterioare», «şireturi»... Cînd odată îmi spune Petru Emil: «Dă, mă, cu latul!», şi-mi arde un picior în fund de am văzut stele verzi!".
Moga e, însă, primul care recunoaşte cît de bine i-au prins alergăturile, şuturile în fund şi poveţele "bătrînilor" CFR-ului. "Îmi aduc aminte cu plăcere de un 2-0 la Galaţi, meci în care am dat ambele goluri. Meci televizat, că eu - cu o singură excepţie, acel 1-0 cu Steaua, cu golul fabulos al lui Ţegean - am marcat în toate meciurile noastre televizate pe vremea aceea. Fundaş central la ei era Stoicescu, alături de Dan Coe. La pauză era 0-0, dar pe mine m-a lovit foarte rău Stoicescu. Perechea mea în atac era marele Mişu Adam. Eu îi spuneam: «Nea Mişu, eu nu mai pot, eu ies!». El: «Cum să pleci? Stai aici cu mine în teren, ai 18 ani şi mă laşi pe mine aici, care am 35, sînt bătrîn?...». Am strîns din dinţi, am intrat în repriza a doua şi am dat două goluri! După meci, nea Mişu: «Ce ţi-am spus, mă? Ce ţi-am spus, mă? Dacă ieşeai afară, ce ne făceam?». A fost o lecţie pe care n-o să o uit niciodată", spune Vasile Moga. Lecţia lui Adam a fost doar una dintre multele învăţate la Cluj. Lipsa lor avea să o simtă, ani la rînd, la Bistriţa, după transferul de la CFR. "Ce caractere erau în echipa noastră! Erau mai mulţi unguri - Szoke, Roman, Gadja, chiar şi Lupu vorbea ungureşte. Se adunau într-o cameră şi vorbeau ungureşte. Dar cînd intram în cameră imediat schimbau limba şi vorbeau în româneşte! La noi în echipă nu auzeai înjurături, blesteme... Cînd am mers la Bistriţa, era o altă lume. Acolo făceau rime din lucruri porcoase! Să-l auzi vreodată pe Adam sau pe Marius Bretan vorbind urît, asta era imposibil!", rezumă preşedintele de mai tîrziu al Gloriei Bistriţa esenţa CFR-ului anilor ‘70, văzut de "copilul" Vasile Moga. ("Centenarul unui vis" pag 65-66).