Întăriri pentru Șumudică. Campioana pregătește două lovituri pe piața transferurilor

Întăriri pentru Șumudică. Campioana pregătește două lovituri pe piața transferurilor
| Foto: sudouest.fr

Formația din Gruia este aproape de a obține semnătura unor fotbaliști crescuți chiar de adversara din Europa League, Steaua Roșie Belgrad.

Rezultatele dezastruoase din ultimele săptămâni în cupele europene i-au convins pe șefii campioanei că lotul lui Șumudică are nevoie de întăriri. Astfel, oficialii din Gruia pregătesc două mutări importante înaintea finalului perioadei de mercato.

Potrivit as.ro, CFR Cluj este aproape de a obține semnătura jucătorilor sârbi Vukasin Jovanovic, fost campion mondial U20 și Lazar Tufegdzic. Un detaliu interesat este reprezentat de faptul că amândoi au fost crescuți de Steaua Roșie Belgrad, adversara “feroviarilor” în Europa League.

Vukasin Jovanovic (foto principal) evoluează pe poziția de fundaș central și ar putea sosi liber de contract, ultima echipă din CV-ul său fiind Bordeaux. În plus, fostul campion mondial de tineret a mai evoluat pentru Steau Roșie, Zenit Sankt Petersburg și Eibar și a strâns aproape 50 de prezențe în Ligue 1.

În schimb, Lazar Tufegdzic (foto jos) este o țintă mai veche a formației din Gruia. Mijlocașul în vârstă de 24 de ani a fost dorit în iarnă de Edi Iordănescu, iar “feroviarii” ar fi dispuși să achite aproximativ un milion de euro în schimbul jucătorului.

CFR Cluj, ofertă de aproape un milion de euro pentru fotbalistul dorit de Edi Iordănescu

Tufegdzic a evoluat până acum doar în Serbia, pentru Steaua Roșie, FK Bezanija, OFK Belgrad, Sindejelic și Spartak Subotica și a strâns și două selecții în echipa națională. În actualul sezon, mijlcoașul a înscris de patru ori în șase apariții în prima ligă din țara vecină.  

Comenteaza