INTERVIU Mihai Onicaș: ”Am venit cu sufletul la ”U”. Aici am crescut, iubesc acest club”

INTERVIU Mihai Onicaș: ”Am venit cu sufletul la ”U”. Aici am crescut, iubesc acest club”
Mihai Onicaș vrea să o ia de la capăt o dată cu revenirea la clubul de care este legat sufletește – Universitatea Cluj. Mijlocașul de 27 ani dezvăluie care au fost cele mai bune momente din carieră, dar și cele mai mari dezamăgiri.
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Mihai Onicaș a început fotbalul la 9 ani, în tricoul Universității Cluj. A fost adus la primul antrenament chiar de tatăl său, Marian Onicaș, actual team-manager al clubului. Primul său antrenor a fost Alexa Uifăleanu (jucător important al "Șepcilor roșii" în perioada 1966-1979 - n. red.), iar după un an a trecut sub comanda lui Daniel Sima. În 2005 a plecat la centrul de pregătire de la Mogoșoaia, iar în 2006 avea să fie luat de Steaua, unde a stat aproape 8 ani. Pe 10 iunie 2009 a debutat în Liga 1, în ultimul meci din ediția 2008-09, când Steaua a remizat 1-1 pe terenul viitoarei campioane de atunci, Unirea Urziceni.

Pe 16 iulie 2009, Mihai Onicaș a bifat și primul meci în cupele europene, într-un 2-0 cu Ujpest din turul 2 preliminar al Europa League. A fost o prezență constantă în lotul formației antrenate la acea vreme de italianul Cristiano Bergodi, tehnician cu care Onicaș a avut o relație foarte bună. Bergodi avea să plece, însă, după primul meci al Stelei din grupele Europa League, cu Sheriff Tiraspol (0-0). La sfârșitul lunii octombrie, Onicaș a suferit o accidentare în meciul cu Gloria Bistrița din Cupa României. Avea să stea pe tușă vreo patru luni.

După revenirea pe gazon, au urmat împrumuturi la Poli Iași, ASA Târgu Mureș (de două ori), Unirea Urziceni și Viitorul Constanța. La ultima dintre ele a învățat să joace fotbal la cel mai înalt nivel. A fost apreciat de Hagi și i s-a propus să rămână la echipa constănțeană. A refuzat oferta, lucru pe care îl regretă și acum, iar în 2014 s-a despărțit definitiv de Steaua, fiind luat de Olimpia Satu Mare. Un an mai târziu a mers în Republica Moldova, la Speranța Nisporeni, dar n-a rezistat prea mult departe de casă. S-a întors la Satu Mare și apoi la clubul de care este legat sufletește - Universitatea Cluj.

Cum e să te întorci la "U" după atâția ani?

Unul din visele mele e să joc pentru echipa mare a Universității. Aici am crescut, este echipa mea de suflet, iubesc acest club. În noua conducere sunt oameni cu foarte mare experiență, oameni care au jucat pentru acest club, domnul Sabău, domnul Popescu, Mircea Cojocaru, Cristi Pojar, e altceva. Lucrurile nu pot să meargă decât înspre bine. L-am sunat pe domnul Sabău în iarnă, să-i cer niște sfaturi, și m-a întrebat dacă vreau să vin din vară la Universitatea. Din acel moment numai la asta m-am gândit și mă bucur că în sfârșit mi se îndeplinește acest vis.

Obiectivul e revenirea în prima ligă până în 2019, când echipa va serba centenarul.

De asta am și venit. Începem liga a treia și în mod normal trebuie să defilăm, la fel și în liga a doua. Nivelul e foarte scăzut. Am jucat în acest an în liga a doua, multe echipe s-au desființat, și ar fi păcat să nu forțăm promovarea în fiecare an. Am venit pentru că sunt acasă, să joc cu sufletul pentru echipa mea. Când ești legat sufletește de o echipă e altceva.

Echipa își propune să facă performanță o dată cu îndeplinirea acestui obiectiv, și aici mă refer la participarea în cupele europene sau câștigarea titlului.

E foarte posibil. Stadion avem, oraș nu mai spun. Asta se va și întâmpla. Dacă vom continua pe aceeași linie și clubul va avea susținerea oamenilor importanți din Cluj, cu siguranță "U" o să crească de la an la an și cu siguranță va ajunge să se bată la campionat. Așa s-a întâmplat și cu Viitorul. "U" Cluj e o echipă cu istorie, de ce să nu se bată la campionat?

Povestește-mi despre începuturile carierei.

Am început fotbalul la vârsta de 9 ani, la "U" Cluj. Tata m-a adus prima dată la antrenament. Primul meu antrenor a fost domnul Alexa Uifăleanu, Dumnezeu să-l ierte. La el am început fotbalul, un an de zile. După aceea am continuat cu domnul Daniel Sima, din 2000 până în 2005, când am plecat la București. Am plecat la Mogoșoaia, unde s-a făcut un fel de Luceafărul București, și acolo am stat un an, la centrul de pregătire.

Apoi a urmat Steaua...

Între timp, Steaua m-a luat. Eu nu aveam contract cu "U" Cluj atunci, cu echipa de seniori. Era o șansă pentru mine să joc la un club ca și Steaua. Am debutat în Liga 1 pe 10 iunie 2009, chiar în ultimul meci (cu Unirea Urziceni - n. red.), am prins lotul. În acel an am și promovat cu echipa secundă a Stelei în liga a doua. Se făcuse și acolo un fel de academie. Am fost căpitan la echipa a doua și după aceea am și debutat în Liga 1. În primul meci din sezonul 2009-10, am jucat titular la Piatra Neamț, cu Ceahlăul, unde am câștigat cu 2-0.

În vara lui 2009 ai avut și primul meci din cupele europene, cu Ujpest. Pe banca Stelei se afla Cristiano Bergodi. Cum te-ai înțeles cu el?

Foarte bine. A fost un antrenor la care simțeam că pot să-i spun orice. El a fost deschis cu toți, fie că era vorba de cei mai tineri, eu aveam 19 ani atunci, sau mai vârstnici precum Petre Marin, care avea 36 ani. Se comporta la fel cu toți. Venea, ne întreba ce probleme avem, cum ne simțim, dacă putem juca pe un anumit post, unde ne place mai mult. Am avut o relație foarte bună cu el. În afară de Bergodi, nu a fost un alt antrenor care să-mi dea șanse la Steaua. Și cu domnul Stoichiță am jucat câteva meciuri, dar nu am avut aceeași relație pe care am avut-o cu Bergodi.

Ai fost împrumutat în multe locuri. Ai trecut pe la Mureșul Deva, Târgu Mureș, Poli Iași...

La Mureșul Deva a fost o experiență interesantă. În 2007, cei de la Steaua mi-au spus că nu mai au nevoie de mine, că pot să plec. Întâmplarea a făcut ca tata să afle că la Deva ar fi nevoie de un junior. Tata a luat legătura cu un prieten din Cluj, care îl cunoștea pe Gică Barbu, antrenorul de acolo, am mers în probe și am rămas. Am avut un an în care am jucat 20 meciuri în liga a doua, am înscris și un gol. După aceea m-am întors la Steaua cu o altă atitudine, mentalitate și am început să joc meci de meci la Steaua 2.

În sezonul 2008-09 am promovat cu echipa secundă în liga a doua, iar în 2009 am ajuns de la liga a treia, unde mi se spunea că nu fac față, să joc în Europa League. Dar m-am accidentat. Am avut o ruptură de peroneu, care m-a ținut vreo patru luni, cu proteză. M-am accidentat la un meci de cupă, cu Gloria Bistrița, în 2009. Am pierdut la 11 metri atunci, după un penalty ratat de Bibișkov. Am stat pe tușă până în iarnă. Când am revenit era deja Stoichiță și m-a întrebat dacă nu vreau să joc la Iași. 

Ce poți să-mi spui despre perioada petrecută la Poli Iași?

Iașiul nu era în cea mai bună perioadă. Echipa era la retrogradare, erau și ceva probleme cu banii. Eu am mers să joc. La sfârșitul sezonului am retrogradat cu Iașiul, atunci s-a și desființat. Au fost probleme și la primărie atunci. Nici noi n-am reușit să strângem punctele de care aveam nevoie ca să ne salvăm de la retrogradare. Am mers acolo cu Andrei Ionescu.

În 2011 ai ajuns la Viitorul, cu care ai și promovat în Liga 1. De ce nu ai mai continuat acolo?

Acolo am învățat cel mai frumos fotbal, fotbal total, ceea ce joacă și acum. Modelul lui Gică e FC Barcelona. Hagi m-a apreciat foarte mult, la fel și ceilalți, însă nu am fost eu de acord cu un contract care mi s-a propus. Din păcate, a fost o greșeală mare, pe care am făcut-o și pe care mi-o asum. Îmi pare rău că n-am rămas atunci. Tot ce știu acum, tot ce se joacă la nivelul cel mai înalt, am învățat acolo. Mă bucur că am putut face parte din proiectul acela. Am și promovat în Liga 1, în 2012.

Ai trecut și pe la Unirea Urziceni, echipă care ajunsese în pragul desființării. Acest lucru s-a și întâmplat în vara lui 2011, la doar doi ani de la câștigarea titlului.

La Urziceni au fost mai multe echipe care s-au hotărât să trimită jucători, ca să continue în ultimele 6 luni. Deja se știa că echipa va dispărea, problemele cu domnul Bucșaru, nu a mai vrut să continue. Fiecare trăgea pentru el, să prindă meciuri cât mai bune, să-l vadă echipele și să prindă un contract mai bun din afară. Atunci a plecat și Rusescu la Steaua.

În 2014 ai plecat definitiv de la Steaua și ai ajuns la Olimpia Satu Mare.

A fost o vară dificilă atunci, grea, am fost pus în situația să-mi caut echipă. Am primit două oferte, de la Vâlcea și de la Olt, erau două echipe bune. Nu le-am acceptat, eu voiam să-mi caut în străinătate, am fost în probe prin Ungaria, dar nici acolo n-am rămas, și deja începuse campionatul. Nu aveam echipă și am ajuns la Satu Mare. Acolo am jucat un an de zile.

Ai avut o singură experiență în străinătate, la Speranța Nisporeni, din Republica Moldova.

Speranța era o echipă nou promovată, care își dorea să se mențină în prima ligă. Eu și Alin Șeroni, de la Timișoara, am mers acolo. Am avut echipă bună atunci, ne-am și salvat, am câștigat meciul cu Șerif de acasă. Am mers pe ideea că se pleacă mai ușor din Moldova, prin legături cu Ucraina, așa mi s-a și promis. Dar n-am rezistat departe de casă, eram singur acolo. Acum nu mă mai interesează să joc în străinătate. Singurul lucru pe care mi-l doresc e să joc cu "U" în Liga 1.

Și te-ai întors la Satu Mare...

Când au auzit că îmi reziliez contractul, m-a sunat domnul Tiberiu Cic și m-a întrebat dacă vreau să mă întorc. Am fost de acord. Eram aproape de casă, era o echipă pe care o cunoșteam deja și mi s-a părut atunci cea mai bună variantă.

Apoi au venit problemele financiare care te-au determinat să pleci.

Problemele financiare o să distrugă fotbalul de tot. Noi, ca și jucători, din ce putem trăi dacă nu suntem plătiți o lună, două, trei? Cât să pui deoparte, cât să trăiești fără să câștigi niciun ban? Sper să se rezolve problemele de acolo, să meargă mai departe.

Ai evoluat la selecționatele U17, U19 și U21. De ce nu ai fost chemat și la seniori?

Am fost foarte aproape la un moment dat, chiar în perioada când jucam la Iași. Se făcuse un U23 în 2009, am jucat într-un amical cu Italia în Giulești, încheiat 0-0. Erau jucători buni atunci - Sepsi, Marius Alexe, Hristu Chiacu, Dragoș Grigore, Tătărușanu - după aceea am luat-o tot în jos. Poate și plecarea de la Steaua m-a afectat un pic. De fiecare dată când reveneam de la un împrumut nu reușeam să joc și asta m-a afectat.

Ce îți place să faci în timpul liber?

Îmi place să citesc, să ies cu prietenii la un suc, să joc tenis.

Ai un film preferat?

Îmi place Contele de Monte Cristo și Lăcomia. Ultimul e un film mai vechi, dar e foarte interesant. 

Ce melodii obișnuiești să asculți?

Ascult orice gen de muzică. Îmi plac melodiile retro, dar și astea mai noi.

Ai vreo echipă preferată în străinătate?

FC Barcelona. Îmi place ca și echipă, ca și stil de joc.

Cum va fi să lucrezi cu tatăl tău?

Cu tata tot timpul m-am sfătuit. S-a bucurat și el că am ales să vin la Cluj. I-am promis că o să-l fac fericit și o să ajut echipa să vină în Liga 1. O să fiu aproape de familie, de prieteni. Mai vreau să fac o facultate, să mă gândesc ce o să fac după ce mă las de fotbal.

Ce mesaj ai pentru fanii Universității?

Am emoții când vorbesc despre fanii Universității. Am fost la atâtea meciuri, am văzut atâtea video-uri cu ei. Pentru mine e cea mai frumoasă galerie din România. Abia aștept să aud imnul "Slavă ție, studenție!" cântat de ei, în tricoul acestei echipe.

CV MIHAI ONICAȘ

S-a născut pe 27 ianuarie 1990, la Cluj-Napoca. De-a lungul carierei a evoluat la "U" Cluj (1999-2006, 2017 - prezent), Steaua (2006-2014), Mureșul Deva (2007-08), Poli Iași (2010), ASA Târgu Mureș (2010, 2013-2014), Unirea Urziceni (2011), Viitorul Constanța (2011-2013), Olimpia Satu Mare (2014-2015, 2016-2017) și Speranța Nisporeni (2015).

Mihai Onicaș (27 ani) a îmbrăcat tricoul selecționatelor U17 (2007-2009/3 meciuri), U19 (2009/3 meciuri) și U21 (2009-2010/4 meciuri) ale României.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza