Investitor nou la CFR (surse)

Investitor nou la CFR (surse)
Clubul de fotbal CFR Cluj a fost cumpărat de un nou investitor.

CFR Cluj intră într-o nouă etapă. Preşedintele clubului, Iuliu Mureşan, anunţase că este în negocieri cu mai mulţi investitori, iar până la urmă a batut palma cu unul. Sursele ZIUA de CLUJ susţin că ar fi vorba despre un om de afaceri din România, care a cumpărat deja acţiuni de la mai mulţi dintre cei pe care le deţineau. Din păcate, deocamdată nu ni s-a confirmat identitatea acestuia.

Vineri dimineaţa, investitorul a făcut o vizită la stadion. Jurnaliştii prezenţi în Gruia nu au reuşit să afle însă despre cine este vorba, ba nici măcar că este vorba de noul acţionar majoritar.

"Da, pot să confirm. Nu îmi cere însă detalii, pentru că nu le pot da încă. Persoana doreşte să fie anunţată într-o conferinţă de presă. Chiar azi am discutat despre asta. Este un om cu bani şi ne bucurăm că a venit alături de noi. Este o persoană cunoscută pentru mine, nu ştiu pentru alţii", a declarat Mureşan, pentru ZIUA de CLUJ.

CFR Cluj a fost condusă, începând din 2002, de Paszkany Arpad. In 2014, acesta a anunţat formal că se retrage. Un an mai târziu, clubul a intrat în insolvenţă. Preşedintele Iuliu Mureşan afirma de curând că CFR va ieşi din insolvenţă în primăvara lui 2017, pentru a putea participa în cupele europene în 2018.

 

Etichete
Comenteaza