Ioan Andone după Braga: "Când am venit la echipă, am vrut să renunţ la Bastos, acum îi prevăd un viitor mare!"

Ioan Andone după Braga:
Antrenorul CFR-ului şi-a felicitat elevii pentru succesul de la Braga şi l-a lăudat pe Rafael Bastos, autorul celor două goluri. Vestea proastă pentru „feroviari" e accidentarea lui Modou Sougou care a ajuns direct la spitalul de urgenţă din Braga, după ce a suferit o comoţie cerebrală pe finalul primei reprize.

Andone povesteşte că în momentul în care s-a întors la CFR a fost la un pas să-l dea afară pe Bastos. Ulterior, tehnicianul l-a urmărit la antrenamente cu atenţie şi a decis să-i acorde o şansă. „A prins o zi de excepţie, felicitări lui şi echipei. Când am venit în vară la echipă, am vrut să renunţ la el, dar l-am văzut cum se pregăteşte, i-am văzut şi calităţile şi azi (n.r. -ieri) l-a văzut toată lumea. Mă bucur pentru el, sper să continue la fel, îi prevăd un viitor mare", a explicat Andone. „Eram foarte curios dacă vom respecta ce avem de făcut la acest joc. Am încercat să fim o echipă scurtă şi ştiam că îi vom prinde pe contraatac. E al cincilea rezultat pozitiv în acest an şi este un lucru fantastic pentru noi. Partea lor dreaptă era foarte bună, Valente nu era refăcut în totalitate şi am încercat această formulă cu Sepsi şi Camorra să facem o fază defensivă mai bună", a adăugat „Fălcosul".

Căpitanul CFR-ului, Ricardo Cadu anunţă, pe de altă parte, că echipa va obţine mai multe victorii şi va schimba, astfel, istoria de până acum. În trei participări în Ligă, CFR a învins de fiecare dată în primul meci din grupă, după care nu a mai obţinut nici un succes. „A fost un început frumos, normal că mă bucur. M-am întors în Portugalia şi m-am întors cu o victorie. Am demonstrat pe teren că avem valoare şi că am meritat acest succes. Noi trebuie să ne vedem de treabă, să ne facem treaba. Avem un vestiar tare de tot, e linişte şi nu ne interesează altceva. Am bătut pe Braga, o formaţie foarte bună şi mai putem obţine victorii în această grupă. Victoria e şi pentru Sougou", a precizat Cadu.

Etichete
Comenteaza