Ionel Ganea riscă închisoarea. "Băi chiorule, vrei să rămâi şi fără ochiul drept"

Ionel Ganea riscă închisoarea.
Ionel Ganea i-a ameninţat pe oficialii Universităţii în dimineaţa zilei de luni, înainte de începerea şedinţei tehnice premergătoare partidei dintre CFR şi „U" Cluj.

Fostul antrenor al „Şepcilor" a apărut la stadionul Dr. Constantin Rădulescu şi a început să-l ameninţe pe delegatul Universităţii, Ilie Mălureanu. În urma incidentului, acesta din urmă a depus o plângere la Poliţie, iar Ganea va fi cercetat, riscând o amendă sau chiar închisoarea de la trei luni la un an.

Iată ce scrie în plângerea depusă de oficialul Universităţii.

La data de 24.03.2014 la aproximativ orele 10:50 dimineaţa, mă aflam la Stadionul CFR 1907, în sala unde aşteptam începerea şedinţei tehnice pentru meciul "U" Cluj-CFR. În această locaţie a apărut dl. Ioan Viorel Ganea care a manifestat fără nici un temei un comportament agresiv, ameninţător şi jignitor la adesa mea adresându-mi cuvinte precum „băi chiorule, vrei să rămâi şi fără ochiul drept, excroc ordinar şi alte asemenea ameninţări. Luând în considerare antecedentele dl. Ganea, care l-a strâns de gât pe arbitrul Mudura în timpul unui meci oficial şi cazul dlui. Bogdan Stelea bătut şi desfigurat în cantonamentul echipei naţionale la Mogoşoaia şi alte asemenea comportamente manifestate de-a lungul timpului, mă simt ameninţat şi mă tem pentru siguranţa şi integritatea mea corporală, motiv pentru care am formulat prezenta plângere, solicitându-vă să întreprindeţi toate demersurile necesare. Menţionez că nu i-am adresat nici un cuvânt dlui. Ganea care să constituie o eventuală provocare, iar comportamentul dânsului în faţa atâtor persoane, printre care s-a aflat şi reprezentantul forţelor de poliţie, este de natură să-mi inducă o temere reală asupra eventualelor manifestări ale acestuia în cazul în care ne-am întâlni în particular", se arată în plângerea înregistrată la Poliţie pe data de 24 martie.

"S-a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de ameninţare, urmând ca poliţiştii să efectueze toate activităţile procedurale prevăzute de legislaţia în vigoare. La finalizara cercetărilor se va înainta dosarul unităţii competente şi se vor aplica măsurile legale", a declarat pentru ZIUA de CLUJ Simona Vîrciu, subinspector în cadrul Poliţiei.

Potrivit Articoului 206 din Noul Cod Penal,  "Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării."

Astfel, fostul antrenor al Universităţii riscă chiar să ajungă la închisoare , dacă se va dovedi că este vinovat.

Ionel Ganea a declarat că totul este o "minciună" şi că, în realitate, nu l-a ameninţat pe Mălureanu. "Acest domn Mălureanu este un fost interlop care nu a lucrat niciodată pe nicăieri. Ce scrie în reclamaţia de la Poliţie, dacă există aşa ceva că pe mine nu m-a anunţat nimeni, este o mare minciună. Nu l-am ameninţat, nu l-am înjurat, ci doar l-am făcut mincinos. Dânşii lucrează aşa deoarece sunt în litigiu cu mine şi am câştigat procesul", a spus Ganea, citat de Digisport.

 

Comenteaza