Ionuţ Badea: “Wesley e o pierdere pentru Vaslui”
- Scris de Septimiu Fantea
- 03 Mar 2011, 22:48
- Sport
- Ascultă știrea

"Ne aşteaptă un meci important, cu o echipă bună a campionatului, o candidată la titlu. Este important să conştientizăm valoarea reală a formaţiei noastre, nu cea de pe hârtie. Vasluiul alcătuieşte o echipă redutabilă la toate nivelurile, fizic, tactic, psihologic. Pregătim fiecare meci la victorie, important este să reuşim ceea ce ne propunem. Wesley e o pierdere pentru Vaslui, în condiţiile în care a adus victoria lor cu FCM Târgu-Mureş, dar să nu uităm că noi vom înfrunta, în primul rând, echipa FC Vaslui. Din câte ştim, ei au un teren nou, aşadar nu vor fi probleme din acest punct de vedere. Nu vor fi schimbări majore faţă de jocul cu Braşovul. Important este să profităm de un eventual avantaj. Dacă am fi făcut asta etapa trecută, acum am fi avut probabil cu două puncte în plus", a precizat Badea.
În schimb, atacantul Claudiu Niculescu s-ar mulţumi cu un punct pe terenul moldovenilor şi spune că nu l-a afectat decizia tehnicianului de a-l introduce pe finalul meciului cu FC Braşov. "Nu vom merge la Vaslui ca mielul la tăiere, vrem să ne întoarcem cu un punct sau puncte de acolo. Am avut perioade bune şi în tur, la Dinamo sau Urziceni, unde am câştigat", a conchis "Clau-gol". Meciul dintre FC Vaslui şi "U" Cluj e luni, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport şi livetext pe ziuadecj.ro.