Iranianul care trăiește la Cluj-Napoca, extrem de îngrijorat pentru familia sa: „Nu vă închipuiți ce groază este când încep bombardamentele”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 18:30
- Sport
- Ascultă știrea
Alireza Mousavi, în vârstă de 35 de ani, handbalistul iranian cu buletin românesc al Universității Cluj, a vorbit despre situația din țara natală.
Uriașul de 1,95 de metri al celor de la Universitatea Cluj, este descumpănit. Încearcă să-și mascheze teama cât se poate de mult. De peste un deceniu în România, Ali, care a scris istorie cu Dinamo, care a fost și la Steaua, și la CSM Bacău, este primul handbalist iranian care a ajuns în Liga Zimbrilor, fiind un deschizător de drumuri pentru alți conaționali ce i-au urmat pașii.
În prezent, este pe malul Someșului și încearcă să miște lucrurile la ardeleni, chiar dacă gândul îi zboară la ai lui. Aflați la Isfahan, la aproximativ 300 de kilometri de Teheran, orașul cel mai bombardat din lume în acest week-end.
„Frate, nu reușesc să dau de ai mei deloc. Am vorbit cu ei vineri seară, dar sâmbătă a fost blocat tot. Absolut tot. Telefon, internet, nu am nicio șansă să aflu ce e cu ei. Tata, mama, sora, rudele, cred că în total sunt vreo mie de suflete, pentru că avem familie mare, frate, mare de tot, sunt blocați acolo, la vreo 300 de kilometri de Teheran. Și foarte aproape, la câțiva kilometri, de un depozit nuclear, sau nu știu ce, chiar acolo, la noi.
Tu realizezi că atunci când pică vreo bombă pe acolo, se panichează toți într-un mod în care nu pot să-ți explic oricât aș încerca?! Copiii nu mai dorm de nu știu când, părinții sunt îngrijorați, totul s-a scumpit îngrozitor, de la zi la zi... În plus, nu știi dacă mai găsești strictul necesar, este greu, este haos. E foarte rău, și cu bombele, și cu viața de zi cu zi.
Da, vreau libertate pentru ai mei, vreau democrație, vreau viață, nu război! Dar, mai întâi de toate, vreau să știu dacă sunt bine, dacă trăiesc, dacă, dacă, dacă... Pentru că la asta s-a ajuns acum, să știu că sunt bine. Eu sunt la Cluj, e liniște, dar mă doare sufletul pentru că eu stau în liniște, iar ei cine știe cum or fi...”, a povestit iranianul pentru gsp.ro.











