Istoria se repetă la CFR Cluj. Noi probleme financiare pentru “feroviari”

Istoria se repetă la CFR Cluj. Noi probleme financiare pentru “feroviari”
Anul trecut "feroviarii" au fost eliminați din competiție de luxemburghezii de la Dudelange

Deși au câștigat al doilea titlu consecutiv și al cincilea din istorie, clujenii se confruntă din nou cu problemele care au măcinat clubul la jumătatea stagiunii recent încheiate.

Chiar dacă situația pare roz în Gruia, după ce CFR Cluj a câștigat titlul cu numărul cinci în Liga 1, jucătorii campioanei sunt din nou nemulțumiți, după ce plata salariilor a fost amânată, la fel ca și cea a primelor pentru titlu. O situația asemănătoare s-a întâmplat și după campionatul cucerit în sezonul trecut, când remunerațiile pentru cucerirea trofeului au fost primite de fotbaliști abia la jumătatea sezonului. Conform Prosport, jucătorii CFR-ului au plecat în vacanță cu promisiunea că le vor fi achitate restanțele, dar nu și-au primit banii nici acum.

Situația este șii mai complicată, având în vedere că nici Dan Petrescu nu a fost plătit de la revenirea pe banca formației clujene. În plus, antrenorului i s-au promis mai multe transferuri, dar clubului nu deține în acest moment resursele financiare necesare. O altă problemă este reprezentată de faptul că jucătorii au fost nevoiți să își plătească singuri impozitele aferente salariilor, deși clubul i-a asigurat că le vor fi achitate.

Salvarea CFR-ului ar putea veni de la Liga Profesionistă, care urmează să vireze în conturi banii din drepturile de televizare. Campioana ar urma să încaseze o sumă importantă, 3.8 milioane de euro.  

Comenteaza