ITIA a vrut să îi ia Simonei Halep şi rezultatele și banii, cerând 6 ani de suspendare

ITIA a vrut să îi ia Simonei Halep şi rezultatele și banii, cerând 6 ani de suspendare
| Foto: https://www.gsp.ro/

ITIA (International Tennis Integrity Agency) a cerut anularea tuturor rezultatelor obținute de Simona Halep începând cu 8 martie 2022 și până pe 7 octombrie 2022. Tribunalul Sports Resolutions nu a fost de acord. 

ITIA a cerut să fie anulate toate rezultatele obținute de Halep din momentul în care pașaportul biologic a început să prezinte neregularități, 8 martie 2022, și până pe 7 octombrie 2022, momentul aplicării suspendării, reiese din motivarea suspendării tenismenei. 

Simona ar fi încasat o serioasă lovitură financiară. În intervalul incriminat de ITIA, constănțeanca a câștigat 1.914.002 dolari, a transmis GSP

Argumentele acuzării au fost că dopajul a fost unul sofisticat și repetitiv, că experții au ajuns la concluzia că românca a folosit metode interzise din martie până în septembrie 2022, că a avut un comportament obstructiv și că suprimarea eritropoetinică sugerează că dopajul sangvin a fost făcut pentru a-i oferi româncei sânge oxigenat în timpul Wimbledonului și US Open-ului, susținând că a existat intenția îmbunătățirii performanțelor sportive cu mijloace interzise.

Tribunalul Sports Resolutions a respins aceste acuzații, mai ales că în pașaportul biologic al Simonei nu există probe în perioada Wimbledonului, a respins și ideea de dopaj sofisticat și repetitiv, la fel și a comportamentului obstructiv.

Comenteaza