Iuliu Mureşan îl ironizează pe Liviu Ganea şi anunţă sfârşitul fotbalului românesc

Iuliu Mureşan îl ironizează pe Liviu Ganea şi anunţă sfârşitul fotbalului românesc
Atacantul împrumutat la FC Braşov spune că CFR s-a folosit de tertipuri pentru a intra în insolvenţă, preşedintele clubului îl învită, în stilul său caracteristic, la masa credală.

"S-au făcut tot felul de tertipuri, domnul Mureșan ne spunea să avem răbdare, să mai păsuim clubul câteva săptămâni, pentru că așteaptă să intre banii de la televiziuni și ne vor fi plătite toate datoriile.

Inclusiv cei de la comisii ne spuneau că o să intre banii de la televiziuni. A fost ceva premeditat, astfel încât ei să intre în insolvență și să nu mai plătească nimic", a surprins, zilele trecute, Liviu Ganea.

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, şi-a permis să facă glume pe seama jucătorului faţă de care clubul are restanţe de 60.000 de euro şi a anunţat dezastrul în Liga I.

"Nu ştiu cine e domnul Ganea! E dreptul lui să se înscrie la masa credală pentru a-şi recupera banii. Însă noi sperăm ca în câteva zile să primim drepturile TV. Remarc, totuşi, că fotbalul nu este sprijinit de societate şi că, din acest motiv, atâtea cluburi au intrat în insolvenţă.

În curând va dispărea şi fotbalul, cum s-a întâmplat cu industria! Lipsa banilor subţiază valoarea loturilor şi nu există un climat care să încurajeze firmele să investească", a declarat Mureşan, conform ziarulring.ro.

 

 

Comenteaza