Iuliu Mureşan: “Răspunsul lui Tişe ne-a dat de gândit”
- Scris de Septimiu Fantea
- 07 Sep 2011, 00:59
- Sport
- Ascultă știrea

“Dr. Constantin Rădulescu”, chiar dacă aceasta va fi trecută în patrimoniul public.
Preşedintele CFR Cluj a catalogat varianta drept "interesantă" şi a precizat că se va aşeza la masa tratativelor abia după o discuţie cu finanţatorul echipei, Arpad Paszkany. Mureşan crede că posibila trecere a stadionului la categoria "Elite", asemeni noii arene de cinci stele a oraşului, ar putea pune Clujul pe harta fotbalului european, prin găzduirea unui turneu final în viitorul nu foarte îndepărtat.
Bătălia pentru Cluj Arena pare să ajungă la final. După ce zilele trecute omul cu banii de la CFR, Arpad Paszkany, a aruncat "bomba", declarând că solicită Consiliului Judeţean (CJ) Cluj mirobolanta sumă de 15 milioane de euro pentru modernizarea stadionului din Gruia dacă formaţia sa nu va avea drept de joc pe noua arenă, lucrurile s-au lămurit, cel puţin pentru moment, la începutul acestei săptămâni.
Soluţia a venit tocmai din partea preşedintelui CJ, Alin Tişe, potrivit căruia, Universitatea Cluj ar urma să fie "gazdă" pe Cluj Arena în Liga I, iar CFR va avea dreptul să folosească stadionul în competiţiile europene. Mai mult, acesta a venit cu o propunere foarte interesantă pentru clubul din Gruia: stadionul ar putea corespunde, la rândul său, normelor "Elite", cu condiţia să devină în proprietatea CJ. Faptul că formaţia din Gruia nu va avea prioritate pe Cluj Arena nu i-a deranjat sub nici o formă pe oficialii CFR-ului.
"Nu ne deranjează faptul că nu vom juca şi meciurile din Liga I pe Cluj Arena şi nici că s-a construit acest stadion. Am vrut doar să evidenţiem faptul că el nu va fi al unei singure echipe. Am fi foarte bucuroşi dacă şi cel din Gruia ar ajunge la categoria «Elite«», mai ales că am putea concura cu celelalte oraşe la organizarea unui Campionat European, ceea ce ar fi extraordinar. Oricum, Clujul a luat deja faţa multor oraşe din punct de vedere sportiv, vom avea o nouă Sală Polivalentă, aşadar lucrurile stau chiar foarte bine. Domnul Alin Tişe ne-a oferit un răspuns bun, care ne-a dat de gândit, este foarte interesant şi îl voi analiza cu Arpi (Arpad Paszkany, finanţatorul CFR-ului - n. red.). Acum ne rămâne să ne armonizăm poziţiile. Nu pot decât să îi mulţumesc pe această cale domnului Tişe", a fost reacţia preşedintelui Iuliu Mureşan.
În urmă cu şase ani, clubul CFR Cluj a cumpărat tribuna I şi peluza actualului stadion "Dr. Constantin Rădulescu" de la Sindicatul Feroviarilor, iar pentru restul terenului s-a asociat cu Ministerul Transporturilor, condus la acea vreme de Radu Berceanu.
Paszkany aşteaptă propunerea "rotundă" de la Consiliul Judeţean
Principalul finanţator al clubului CFR, Arpad Paszkany, aşteaptă din partea conducerii Consiliului Judeţean o propunere concretă şi "constructivă" în ceea ce priveşte o posibilă investiţie publică în arena din Gruia. "Eu nu pot să mă pronunţ într-o chestiune pe baza unor declaraţii auzite, dacă nu ştiu exact care e propunerea, la ce s-a referit domnul Tişe. Orice propunere trebuie să fie concretă şi «rotundă». În plus, o decizie se va lua în urma unei discuţii cu preşedintele clubului, eu sunt acţionar", a subliniat Paszkany. Omul de afaceri a menţionat însă că se aşteaptă ca propunerea concretă din partea CJ să fie una constructivă şi echitabilă. "Eu cred că epoca naţionalizărilor a apus", a completat Paszkany. (K. REŞTEA)