Ivorienii lui Traore, faţă în faţă cu frigul de la Turda

Ivorienii lui Traore, faţă în faţă cu frigul de la Turda
Fotbaliştii propuşi formaţiei Arieşul Turda de către fostul jucător al CFR-ului, Lacina Traore, fundaşul Sangare Yacouba (22 de ani) şi atacantul Dosso Namory Junior (18 ani), au simţit pe propria piele vremea potrivnică din România, acuzând degerături după meciul amical pe care “alb-roşii” l-au disputat zilele trecute cu Unirea Ungheni (locul 3, seria C6).

La primul lor meci disputat pe zăpadă, ivorienii nu au făcut faţă temperaturii extrem de scăzute, iar răceala i-a ţinut departe de terenurile de joc. Chiar şi aşa, Sangare a bifat o repriză în partida amicală pe care "vulturii" au pierdut-o sâmbătă, la Cluj, cu echipa secundă a CFR-ului (1-2), dar fără să impresioneze. De altfel, cei doi au şanse minime să fie reţinuţi în lot de tehnicianul George Ciorceri. "Cei doi ivorieni nu s-au pregătit patru zile. Au avut degetele degerate. E ghinion pe ei că au prins iarna asta, care, de fapt, ne chinuie şi pe noi, nu numai pe ei. Nu se ştie încă ce va fi cu ei. Deocamdată nu mă pot pronunţa. Dacă îmi vor dovedi că sunt net superiori celorlalţi, vor rămâne, dacă nu, nu", a declarat antrenorul Arieşului pentru site-ul scorfinal.ro. Sangare a evoluat în prima ligă din Coasta de Fildeş pentru formaţia Société Omnisports de l'Armée (S.O.A.), în timp ce Namory Junior a jucat numai pentru echipe din eşaloanele inferioare din ţara natală.

Ei au fost propuşi "lanternei roşii" din seria Vest a ligii secunde de către actualul jucător al lui Kuban Krasnodar, Lacina Traore.

 

 

Etichete
Comenteaza