Jandarmul clujean recordmen la flotări cheamă lumea să facă sport

Jandarmul clujean recordmen la flotări cheamă lumea să facă sport
Jandarmul clujean Adrian Petre, care a reuşit să doboare la începutul lui 2013 recordul naţional la flotări, cheamă lumea să participe la evenimentul sportiv "Poţi fi şi tu campion".

Acesta va avea loc sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 16:00, în zona Food Court a complexului comercial din Floreşti.

Programul va cuprinde o demonstraţie de judo, susţinută de sportivii U CSM Cluj, o demonstraţie a luptătorilor antitero din cadrul Jandarmeriei Cluj, o demonstraţie de flotări cu Adrian Petre, o demonstraţie de majorete, susţinută de elevii Şcolii generale Liviu Rebreanu, şi o demonstraţie de skandenberg cu Radu Valah. 

La final se va desfăşura activitatea de premiere a celor mai buni judoka din ţară, precum şi acordarea unor premii pentru copii.

Eveimentul, organizat de jandarmul Adrian Petre alături de secţia română a International Police Association (Asociaţia Internaţională de Poliţie), are ca scop promovarea, popularizarea şi dezvoltarea judoului şi a sportului românesc.

 

Comenteaza